NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Opinii

Pantazi a luat-o pe urmele lui Kim Jong-un

Excluderea din PSD și Consiliu Local a lui Benone Mihuț și interzicerea mitingurilor în zonele centrale ale municipiului Pașcani, sunt deciziile prin care se consimțește practic delirul puterii de care suferă primarul Dumitru Pantazi.

 

Asemenea dictatorului nord coreean, Kim Jong-un, primarul actual al municipiului suprimă orice curent de opinie contrar politicii sale, ce se presupune că reprezintă adevărul absolut în care cu toții trebuie să credem, fără să cercetăm.

Luni l-a executat scurt în partid pe Benone Mihuț care-și permisese să fraternizeze cu dușmanul: locuitorii municipiului, iar ieri a interzis cetățenilor să mai protesteze în Piața „Mihail Sadoveanu”, nu de alta dar cuscrii săi, familia Zanet, au fost surprinși de presă amuzându-se pe seama protestatarilor anti ApaVital.

Ambele decizii sunt măsuri extreme specifice unei dictaturi, însă dacă prima afectează doar PSD în proximitatea alegerilor din 2016, cealaltă afectează toți cetățenii care atunci când vor dori să-și ceară drepturilor vor fi trimiși în parc sau pe stadion.

Pentru a vă da seama cât de stupidă și nedemocratică este această decizie, imaginați-vă cum ar fi fost ca Revoluția din 1989 să aibă loc pe stadionul Lia Manoliu sau în parcul Cișmigiu, iar protestele din piața Universității să fi fost în parcul Herăstrău. De altfel, tind să cred că o astfel de imbecilitate nu putea fi adoptată decât în Republica Pașcani, deoarece am căutat pe internet și nu am găsit un alt exemplu în țară.

O mutare a mitingurilor în zonele limitrofe ale orașului, puțin populate, lovește  chiar în principul fundamental al acestor manifestări și anume ca mesajul să ajungă la destinatar în văzul lumii și al conducătorilor cetății. De altfel, decizia primarului încalcă prevederile legii 61/1991 care îi dă voie să limiteze zonele de organizare a adunărilor publice doar în funcție de art. 5 și anume:„Organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare”.

Este limpede că zonele centrale ale municipiului Pașcani: Piața „Mihail Sadoveanu”, Primăria municipiului Pașcani și Esplanada nu se încadrează la obiectivele de mai sus, însă atunci când ești dictator le poți include prin edict, iar supușii trebuie să le respecte nu să le comenteze.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

 

loading...
Advertisements

Related posts

Să te lauzi că știi să atragi fonduri europene, dar să nu reușești să pornești investiții, asta înseamnă să fii incompetent!

Marius Parteni

Furatul căciulii: politică administrativă marca Dumitru Pantazi!

Răzvan Grecu

Trompeta primarului spune lucruri trăsnite! (VIDEO)

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site