RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pantazi a încălcat din nou legea! Proiectul bugetului local pentru 2020 nu este încă public!

Administrația locală condusă de primarul Dumitru Pantazi a încălcat legea finanțelor publice locale, care prevedea că în termen de 15 zile de la adoptarea bugetului național, primăriile trebuie să publice spre consultare și dezbatere publică proiectul de buget pentru anul în curs.

Astfel, la aliniatul 3 al articolului 39 din legea amintitiă se prevede că „pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia”.

Cum legea bugetului a fost publicată pe 6 ianuarie, primarul Dumitru Pantazi ar fi trebuit să publice proiectul de buget pentru anul 2020 până pe data 22 ianuarie. De la această dată, pășcănenii puteau depune propuneri timp de 15 zile, urmând mai apoi ca în 15 zile consilierii locali să aprobe varianta convenită de buget.

De altfel, primarul Dumitru Pantazi a anunțat abia astăzi pe pagina sa de Facebook că pășcănenii pot depune propuneri pentru buget prin intermediul unor formulare distribuite de angajații municipalității.

  

Related posts

Ong-urile din municipiu au la dispoziție 100.000 lei din bugetul local

Redacția

5 milioane de lei pentru drumurile din județul Iași

Redacția

Primarul Dumitru Pantazi, în conflict de interese: din banii pășcănenilor subvenționează o asociație în care este implicat fostul său consilier personal!

Răzvan Grecu
Încarcă...