
Administrația din Pașcani a primit ieri după amiază vizita unei delegații din Republica Moldova. Din ea a făcut parte Vasile Gîrbea, primarul comunei Pașcani și Veaceslav Burlac, președintele raionului Criuleni.
Aceștia au fost primiți de primarul Dumitru Pantazi, aflat la acea oră în sediul Primăriei, viceprimarul Gabriela Nedelcu, administratorul public Gică Zanet și de fostul senator Florin Constantinescu.
„Suntem onorați de prezența dumneavoastră, dar și de intenția de ne înfrăți, mai ales că cele două localități au același nume. Chiar dacă sunt diferențe din punct de vedere a populației și dezvoltării economice, tot timpul avem ceva de învățat și o să preluăm din experiența administrației locale. Sperăm să găsim soluții la problemele cu care se confruntă cetățenii din cele două localități. Sunt niște pași administrativi de urmat. Pe viitor trebuie să pregătim o serie de proiecte care să fie favorabile, pentru atragere de proiecte și programe”, ar fi susținut primarul Dumitru Pantazi, conform unui comunicat de presă remis redacției de Biroul de Presă al edilului.
Conform acelorași surse se dorește o colaborare pe termen lung în domenii cum ar fi dezvoltare economică, învățământ, cultură și sport, dar și protecția mediului înconjurător.
“Mare a fost mirarea tuturor celor prezenți, când am găsit în monografia “Pașcani – municipiul și zona”, mențiunea despre satul Pașcani de pe râul Ichel (actualmente raionul Criuleni, Republica Moldova) pe care Ștefan cel Mare și Sfânt l-a întărit după Cozma Pașco și frații săi, fiii lui Hodco Pașco în anul 1495. De aici reiese că ambele localități au fost întemeiate pe timpul Marelui Domnitor al Neamului de frații Pașco. Deci, dragi pășcăneni, de pe ambele maluri ale Prutului, voi sunteți înfrățiți prin orânduirea lui Ștefan cel Mare. Mai e nevoie de alte legi ca să vă numiți frați?”, ar fi susținut Veaceslav Burlac, președintele raionului Criuleni.
Vizita delegației din Republica Moldova a fost posibilă prin implicarea fostului senator Florin Constantinescu. În perioada cât a activat în Senatul României acesta a fost co-președintele Comisiei Comune pentru integrare europeană între Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.
Precizăm faptul că municipiul nostru mai este înfrățit cu comunitatea Fjelle din Norvegia, și Ialoveni din Republica Moldova. Dacă cu cei din urmă, administrația locală mai ține legătura doar la sărbători, cu comunitatea din Norvegia relațiile au fost înghețate.


