News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Ministerul Sănătății vrea să angajeze 200 de medici care au terminat rezidenţiatul

Ministerul Sănătății a prezentat în ședința de Guvern de joi o propunere de ordonanță, în primă lectură, care prevede angajarea în sistemul medical a 200 de tineri care și-au finalizat rezidențiatul.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că ordonanța se referă la tinerii care și-au finalizat acum rezidențiatul.

„Noi am propus acum primii 200, specialitățile pe care le țintim sunt ATI, Urgență, Pneumologie, Infecțioase, Epidemiologie și Radiologie, să vedem, dacă e cerere, atunci venim cu o suplimentare”, a spus Raed Arafat la începutul ședinței de Guvern.

Acesta a precizat că primii 200 de tineri vor fi angajați la Spitalul Gerota, de unde vor fi distribuiți de către Departamentul pentru Situații de Urgență, scrie Mediafax.

  

„La finalizarea perioadei, care poate să dureze vreo 6 luni, ei vor avea posibilitatea să aleagă posturile vacante unde vor să meargă, fără concurs. Acesta va fi modul prin care vom atrage medicii care au terminat rezidențiatul”, a mai spus Raed Arafat.

Conform acestuia, autoritățile au în vedere și creșterea capacității de ventilație la nivelul Unităților de Primiri Urgențe, pentru a-i putea trata pe pacienții care ajung aici până la preluarea lor în ATI. Raed Arafat susține că se încearcă suplimentarea ventilatoarelor cu unele aflate în stoc.

digi24

Related posts

Noua tulpină a coronavirusului: Copiii sunt acum la fel de predispuşi la infectare ca adulţii

Redacția

Un medicament experimental reduce agravarea simptomelor coronavirusului în 79% din cazuri

Redacția

Secretarul general al Primăriei și directorul economic în concediu, după ce au intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19

Răzvan Grecu
Încarcă...