News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocalȘtirea zilei

Noi reguli pentru gestionarea deșeurilor în Pașcani. Administrația locală supune dezbaterii publice Regulamentul ecoinsulelor (Video)

Administrația locală a municipiului Pașcani face noi pași pentru eficientizarea sistemului de salubritate și îmbunătățirea curățeniei urbane. Așa cum a fost anunțat printr-o postare video pe Facebook a primarului Marius pintilie, primăria a elaborat un regulament distinct pentru utilizarea ecoinsulelor de colectare a gunoiului, adaptat specific la nivelul municipiului, dat fiind că alte primării din județul Iași nu beneficiază de o infrastructură similară.

Noul document a fost pus în transparență publică pentru o perioadă de 45 de zile, timp în care cetățenii sunt încurajați de municipalitate să studieze propunerile și să vină cu eventuale completări pentru a perfecționa regulile de salubritate.

  

Conform noilor directive, cetățenii și asociațiile de proprietari vor fi arondați unor ecoinsule specifice (repartizate, de regulă, pentru anumite grupuri de blocuri), fiind interzisă depozitarea deșeurilor la alte platforme. Primarul subliniază că infrastructura va fi extinsă și ajustată acolo unde capacitatea de stocare actuală se dovedește a fi insuficientă.

Regulamentul impune norme stricte privind colectarea selectivă: fracțiile de carton, plastic, sticlă și deșeurile menajere trebuie separate riguros, iar resturile vegetale și mobilierul vechi au destinații speciale. De asemenea, depozitarea gunoiului pe jos sau mutarea deșeurilor din zona de colectare sunt strict interzise.

Reprezentanții primăriei atrag atenția că respectarea acestor norme este importantă nu doar pentru mediu, ci și pentru bugetul local. O eventuală nerespectare a regulilor de colectare selectivă va atrage costuri de salubrizare mai mari, care se vor reflecta direct în buzunarele cetățenilor, în timp ce un efort comun și respectarea procedurilor vor menține cheltuielile reduse .

Related posts

Viceprimarul Rățoi a demonstrat că încasările din piețe au crescut de trei ori! Pintilie despre situația din trecut:”Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă!”

Răzvan Grecu

Taxa de salubrizare achitată de puțini cetățeni în prima lună din an!

Marius Parteni

Cinematograful în aer liber revine la Pașcani! Vineri seara copiii sunt așteptați la “Tangled”!

Răzvan Grecu
Încarcă...