News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Medicină SF la cel mai mare spital de recuperare din Moldova. Sute de pacienţi paralizaţi se înghesuie la robotul-minune care le redă mersul

Spitalul de Recuperare din Iaşi are din luna iunie un echipament de ultimă generaţie care îi învaţă pe bolnavii aflaţi în scaune cu rotile să meargă din nou, iar 500 de persoane deja s-au înscris pe lista de aşteptare.

Robotul de reeducare a mersului este format din două proteze pentru picioare, care îl ajută pe pacient să păşească, o bandă pe care merge şi un ham care îl susţine în poziţie verticală. Creierul echipamentului este reprezentat de un computer prin care robotul este adaptat fiecărui pacient. Cu ajutorul acestui soft poate fi setată lungimea pasului, viteza mersului, iar paşii pot fi chiar număraţi. Mai mult, pentru ca şedinţele de recuperare să stimuleze pacientul, robotul are în dotare un avatar virtual. 

Pe un ecran rulează imagini dintr-un parc sau de pe o plajă sincronizate cu paşii bolnavului lăsând-i astfel pacientului impresia că se află într-o plimbare. O şedinţă la acest aparat durează până la 45 de minute, iar un bolnav beneficiază într-o serie de 12-15 astfel de şedinţe. Dispozitivul a costat 500.000 de euro, bani alocaţi de către Ministerul Sănătăţii.

“De mult timp ne doream un astfel de dispozitiv. În ţară mai există doar unul, dar acesta de la Iaşi este cel mai performant, este de ultimă generaţie”, spune Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare din Iaşi. 

Sursa adevarul.ro

  

 

Related posts

VIDEO: Veşti bune de la Timişoara: Primul ventilator mecanic proiectat în România a trecut de primul test de funcţionare

Redacția

ÎPS Teodosie: E foarte limpede că fructele de mare nu sunt de post. Asta e lăcomie!

Redacția

400.000 de persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal

Redacția
Încarcă...