RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Luni începe procesul „Perla Neagră”: Primarul Dumitru Pantazi așteptat în fața judecătorilor pentru fapte de corupție!

Săptămâna viitoare este fixat primul termen al dosarului „Perla Neagră” în care primarul Dumitru Pantazi este judecat pentru fapte de corupție. Alături de acesta mai sunt acuzate alte 5 persoane, dintre care 4 sunt funcționari publici.

 

În acest dosar, Dumitru Pantazi este învinuit că ar fi favorizat societatea comercială Perla Neagră SRL ce a construit o clădire pe o suprafață de teren concesionată de la Primărie. Procurorii DNA au constatat că primarul Dumitru Pantazi a eliberat autorizația de construcție pentru această clădire fără a ține seama de prevederile procesului verbal de adjudecare a licitației prin care s-a atribuit acea suprafață de teren către Perla Neagră SRL. Sursele noastre au explicat că în documentul rezultat în urma licitației se prevedea una, iar în autorizația de construcție, alta.

  

Primarul Dumitru Pantazi este acuzat că ar fi avut la cunoștință aceste modificări, mai ales că a făcut parte și din comisia de licitație și că a semnat procesul verbal. Ancheta DNA vine ca urmare a unei plângeri formulate de către Aurel Mingiuc, din Iași, proprietarul unor spații comerciale din zona vale, învecinate cu cel reclamat.

Din actele ridicate de procurorii DNA de la Primăria Municipiului Pașcani, reiese că deși concesionarea terenului s-a făcut cu aprobarea unei construcții care să ocupe doar 70% din teren, în autorizația de construcție eliberată de către primarul Dumitru Pantazi gradul de ocupare era de 100%.

Mai mult, și soluția tehnică a fost schimbată. Dacă în urma licitației s-a aprobat ca această construcție să fie făcută din lemn, la eliberarea autorizației de construcție s-a aprobat ca aceasta să fie făcută din cărămidă.

De altfel, aici insistă cel mai mult procurorii DNA. Aceștia au constatat din acte, că cererea pentru eliberarea autorizației de construcție a intrat în Primărie însoțită de un proiect pe lemn, iar la eliberarea avea un proiect pe cărămidă. Asta deși, cea din urmă soluție tehnică nu a fost înregistrată ca fiind intrată în Primărie.

Menționăm că primarul Dumitru Pantazi este judecat pentru acte de corupție și la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul „AgroComplex”, acolu unde este citat pentru un nou termen în data de 6 septembrie 2016.

Related posts

Depăşire mortală! Victimele accidentului de la Moţca erau profesori în Bistriţa Năsăud şi mergeau la o conferinţă în Republica Moldova

Ema Roman

IPJ: TELEFONUL MOBIL – CEL MAI FURAT BUN!

Redacția

PROCEDURI SIMPLIFICATE, ÎN BENEFICIUL CETĂȚEANULUI

Redacția
Încarcă...