Un medic de familie dintr-o localitate din județul Iaşi îşi bate joc la propriu de pacienţi. Este vorba de dr. Magdalena Ibănescu, medic de familie în comuna Heleşteni.
Aceasta percepe câte o taxă de 10 lei pentru activarea cardului de sănătate, asta în condiţiile în care această practică este ilegală, activarea fiind gratuită. Mai mult, sătui să scoată bani din buzunar pentru orice, mulţi dintre localnici s-au înscris la alţi medici de familie, din comuna Ruginoasa. Alţii însă, bătrâni şi neajutoraţi, nu au putut face pasul acesta din cauza distanţei mari dintre Heleşteni şi Ruginoasa şi au rămas în continuare la acest medic. Doctorul Ibănescu este în comună încă de pe vremea comunismului. De precizat că, din cei 2.626 de locuitori, din cele patru sate, pe lista dr. Ibănescu figurează 2.080 de pacienţi, iar pe mulţi dintre ei nici nu-i cunoaşte, deoarece nu i-au trecut pragul cabinetului niciodată. „O cunosc destul de bine pe dna dr. Ibănescu. Niciodată nu a existat o colaborare între Primărie şi dumneaei. Dânsa este navetistă, iar reclamaţii din partea localnicilor înscrişi la dânsa primesc foarte multe. Doamna doctor a avut spaţiu în dispensarul comunei. Ea a venit înainte de Revoluţie. Cât a stat în spaţiu nu a plătit impozit, nu a plătit nicio taxă. Dumneaei a candidat şi la funcţia de primar, prin 2000. Avea şi o proprietate privată, o crâşmă, în care acum funcţionează cabinetul dânsei. Nu a investit deloc în clădirea pe care a concesionat-o, primită cu titlu gratuit de la primărie”, a declarat Constantin Hîra, primarul comunei Heleşteni.
Potrivit primarului, foarte mulţi pacienţi sunt înscrişi la medicul din Ruginoasa. „Am trimis sesizările primite din partea localnicilor la adresa dumneaei către autorităţile competente, dar de fiecare dat am primit răspuns că nu este de competenţa lor. Mai nou, am primit reclamaţii precum că, atunci când pacienţii merg să-şi activeze cardurile de sănătate, i-a taxat cu câte zece lei de persoană. Eu nu sunt şi nici nu am fost înscris la dumneaei. Când pacienţii au venit la mine, au venit şi cu chitanţele din ziua activării cardurilor, pe care scria taxă eliberare documente. Alţii, nici chitanţa nu au primit-o. Doar bătrânii au mai rămas la doamna doctor, deoarece ei nu se pot deplasa până la Ruginoasa. Şi Poliţia a avut conflicte cu doamna doctor, deoarece refuza să meargă pentru a constata decesele. Doamna doctor taxează pacienţii pentru orice. Dânsa are un comportament mai dificil”, a completat primarul din Heleşteni.
Jupuiţi de bani
Pacienţii, marea majoritate în vârstă şi cu pensii de mizerie, se plâng de faptul că medicul îi taxează pentru absolut orice, inclusiv pentru activarea cardului. „I-am dat banii pe care mi i-a cerut să-mi activeze cardul. Eu nu am ştiut până ce mi-a spus fata, care-i directoare la CEC Roman. Eu nu am mai fost până ieri (miercuri, 17 iunie, n.r.) la doctor pentru că nu am avut nevoie, dar, făcând curat în casă, am făcut tensiune. Cum am ajuns la cabinet cu plicul sigilat în care aveam cardul de sănătate, mi-a cerut 10 lei ca să-l activeze. La toată lumea pe care o cunosc a cerut banii aceştia pentru activarea cardului. După ce am plătit, mi-a dat o reţetă, dar cu plată, pentru că nu aveam cuponul de pensie la mine. Eu m-am împrumutat ieri ca să-i dau banii aceştia”, a declarat Anica Murariu, săteancă din Heleşteni.
Lăsată să moară
Mai grav este în cazul persoanelor care nu au primit cardul sau l-au pierdut. Deşi suferă de boli grave, aceştia sunt lăsaţi să moară de dr. Ibănescu. „Eu am diabet, iar fără card nu-mi dă medicamente. Am două luni de când nu vrea să-mi dea. Sunt vai de capul meu. În ceea ce priveşte acea taxă de 10 lei eu, îi dădeam şi două, numai să-mi dea tratamentul, dar nu mi-a venit cardul. E aşa de afurisită… ! M-am rugat de dumneaei să-mi dea tratamentul, dar nu vrea. O doare undeva de mine”, a exclamat Aurica Murariu, o pacientă lăsată să moară de medicul de familie.
Ce spune medicul
Contactată de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, medicul Magdalena Ibănescu susţine că toate aceste taxe percepute sunt legale, deoarece nu sunt decontate de CJAS. „Serviciile la cerere se taxează. Toate serviciile care nu sunt decontate de Casa de Asigurări sunt servicii la cerere. Aceste servicii pot fi medicale, pot fi nemedicale. Deci, toate serviciile nemedicale, în general, sunt contra cost. Suntem Cabinete Medicale Individuale (CMI) şi suntem cumva privaţi, chiar dacă suntem în contract cu statul şi avem acest drept, care scrie în Legea 95-2006”, a declarat dr. Magdalena Ibănescu, medic primar în medicina de familie din localitatea ieşeană Heleşteni.
Riscă rezilierea contractului cu CJAS
Reprezentanţii CJAS Iaşi susţin că perceperea acestei taxe pentru activarea cardului de sănătate este ilegală. Pentru aceasta, dr. Magdalena Ibănescu riscă rezilierea contractului cu Casa de Asigurări. „Încasarea unor sume de bani pentru activarea cardului este total împotriva clauzelor contractuale şi ilegală. Aşa cum este prevăzut în contractul cadru la litera Z: obligaţia furnizorilor de servicii medicale este să nu încaseze sume de bani pentru serviciile medicale din pachetul de servicii medicale decontate şi pentru actele administrative, inclusiv cele necesare acordării serviciilor medicale pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens. Cu alte cuvinte, medicii nu au voie să încaseze sume de bani nici pentru acele acte administrative acordării serviciilor medicale. Noi vom declanşa un control tematic la acest furnizor de servicii medicale şi dacă se vor confirma cele declarate de dumneavoastră, medicul de familie riscă rezilierea contractului. Controlul va fi extins şi la alţi furnizorii de servicii medicale”, a precizat ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi. De altfel, acesta chiar încurajează asiguraţii să sesizeze astfel de situaţii. „Asiguraţii trebuie să semnaleze situaţia în care medicii de familie percep sume de bani pentru activarea cardului sau pentru acordarea altor servicii medicale. Din cauza unor astfel de situaţii, CJAS a militat pentru existenţa mai multor medici în comune, cel puţin acolo unde există doar un singur medic, pentru ca asiguraţii să aibă o alternativă şi o şansă de a nu deveni captivi şi indiferent de situaţie să fie nevoiţi să se adreseze unui singur medic. Cu cât sunt mai mulţi medici în comună, cu atât serviciile medicale sunt mai bune”, a completat şeful CJAS Iaşi.
În schimb, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Iaşi îi contrazice pe şefii CJAS şi susţine că în contractul cadru nu este stipulat faptul că medicul nu are voie să perceapă o taxă pentru activarea cardului.„Contractul cadru nu interzice faptul că medicul nu are voie să perceapă o taxă pentru activarea cardului de sănătate. Astfel, ce nu este interzis este permis şi rămâne la aprecierea medicului dacă percepe sau nu taxă. În plus, activarea cardului nu este un serviciu decontat de CJAS”, a precizat dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Iaşi.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}