Decizie istorică a Comisiei Paritare formată din membri ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Colegiul Medicilor Iaşi, Societatea Medicilor de Familie Iaşi şi Patronatul Medicilor de Familie Iaşi, care au aprobat ieri înfiinţarea a 14 posturi de medici de familie în judeţul Iaşi.
Astfel în localităţile: Balş, Butea, Ciurea, Deleni, Golăeşti, Gorban, Grajduri, Lespezi, Miroslava, Moşna, Rediu, Vânători şi Iaşi, îşi vor putea deschide cabinet 14 medici de familie. Reprezentanţii CJAS susţin că demersurile pentru înfiinţarea de noi posturi nu au fost uşoare, fiind purtate negocieri cu reprezentanţii medicilor de familie şi ai Colegiului Medicilor. „Sperăm ca prin numărul de norme să venim în sprijinul asiguraţilor, pentru ca serviciile medicale să fie cât mai facile, în special în localităţile unde activează doar un singur medic de familie. De mulţi ani nu s-a mai stabilit norme disponibile pentru medici de familie în mediul rural, un număr atât de mare de posturi. Acei medici care doresc să-şi desfăşoare activitatea în comunele prezentate şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, se pot înscrie la sediul CJAS. În primă etapă, medicii încheie o convenţie de trei luni pentru a putea să-şi stabilească lista minimă de 680 de asiguraţi, pentru a putea fi în contract cu CJAS, apoi, după alte trei luni, se încheie contract”, a precizat ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi.
sursa ziarulevenimentuldeiasi.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}