RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Locatarii blocului C5 abandonați de reprezentantul de scară. Oamenii nu au apă rece și caldă

Atenție cum vă alegeți reprezentantul de scară, care vă reprezintă interesele în relația cu ApaVital! Unii dintre aceștia manifestă dezinteres și nu fac altceva decât să vă încaseze banii pentru serviciile care le prestează. O demonstrează și situația de la blocul C5 de pe strada Veronica Micle. Locatarii au rămas fără apă rece din cauza unui debit neachitat, iar reprezentatul de scară i-a părăsit.

  

 

 Două femei, cu copiii mici în brațe, s-au prezentat astăzi la audiențele de la Primăriei, în speranța că vor primi un sfat.

 „Este reprezentant pe scară, ne-am înscris și la o Asociație de Proprietari acum, însă am înțeles că durează . Cu reprezentantul pe scară am încheiat contractul , mai sunt 3.200 lei datorii. Am înțeles că sunt 3 persoane decedate, nu știu cine stă în apartament, mai sunt chiriași, care trebuie să plătească proprietarul și este plecat din țară. Ce putem face? Avem copii mici, nu putem trăi în situația asta fără apă. Am plătit, suntem la zi. Majoritatea banilor care sunt de recuperat sunt de la persoane care nu mai stau, sunt plecate din țară, sau decedate”, a declarat o pășcăneancă din blocul C5.

 Femeile susțin că în încercarea lor de a afla răspuns la problemele care le întâmpină ele au aflat că și-au luat țeapă.

 „Am dat bani la un reprezentant de scară, apoi ăla ne-a lăsat și a venit altul care ne-a cerut altă sumă și ne lasă baltă. L-a sunat aseară cineva și a vorbit foarte urât, că nu îl interesează pe el că avem copii și că ne-am luat țeapă. El s-a pus singur reprezentant pe scară, apoi a venit la ușă și a cerut banii. Noi fiind disperați că nu putem sta fără apă, am dat banii fără nicio bază, chitanță, factură. S-a stat și fără căldură timp de o săptămână. Cerea 5 lei de apartament ca să se ocupe de citire, însă nu a dat nicio chitanță, nimic. De ieri s-a oprit și apa caldă. Reprezentantul este din bloc. Însă aseară nici nu a vrut să ne spună dacă mai vrea sau nu să facă citirea. Ne-am înscris și în asociație, însă durează 2 luni până se fac formele legale”, a mai spus o pășcăneancă.

 Sfatul viceprimarului Vasile Axinte a fost acela ca oamenii să se organizeze în asociație. El a susținut că intervenția sa la ApaVital nu ar aduce nici o schimbare și le-a prezentat celor două femei niște prevederi din convenția încheiată cu operatorul județean.

 „Consumurile cu citirile la zi, asta trebuia să facă reprezentantul, dar împreună cu dumneavoastră, nu el de capul lui. În contract convenție este prevăzut că dacă valoarea restanțelor depășește 30% din totalul facturat, se oprește apa la întreg condominiu, și de asta ați ajuns aici. Cu operatorul ApaVital nu pot discuta. Spune conform convenției ați depășit 30% din total. Să știți că intervenția mea la ApaVital nu va aduce nicio schimbare. Trebuie să vă organizați în blocul ăla de garsoniere”, a declarat viceprimarul Vasile Axinte. 

 Menționăm faptul că la Pașcani, majoritatea reprezentanților de scări de bloc nu locuiesc în imobilul pe care îl reprezintă și nu eliberează chitanțe pentru sumele încasate de la cetățeni pentru banii solicitați.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Instituțiile din subordinea Consiliului Local trec sub conducerea PSD. Pantazi și-a impus oamenii de încredere în funcții cheie

Răzvan Grecu

Primarul Dumitru Pantazi: Ce doresc oamenii din municipiu în legătura cu apa, doar prin referendum putem afla!

Răzvan Grecu

Guvernul a prelungit starea de alertă. Ce reguli au fost decise pentru cei care vor merge la vot

Redacția
Încarcă...