Președintele României s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în marja Summitului Inițiativei celor 3 Mări. Cei doi oficiali au discutat, printre altele, despre progresul integrării Moldovei în UE.
Iohannis s-a întâlnit cu Maia Sandu, în marja I3M FOTO: Twitter
„Foarte bună discuție cu președinta Maia Sandu în marja Summitului Inițiativei celor 3 mări privind progresul integrării în UE, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare & interconectările strategice România-Moldova. Am felicitat Republica Moldova pentru că a devenit stat participant asociat Inițiatei celor Trei Mări”, a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe Twitter.
Republica Moldova participă astăzi, 6 septembrie, la summitul Inițiative celor Trei Mări, organizat la București. În cadrul evenimentelor la care participă cele 12 state participante, Moldova va deveni stat participat asociat la I3M, potrivit unor surse.
Noul statut al Republicii Moldova presupune posibilitatea de a participa la Summiturile I3M, la edițiile viitoare ale Forumului de Afaceri, la reuniuni ministeriale și alte întâlniri relevante, oferind și posibilitatea de a beneficia de instrumentele Inițiativei, mai ales prin asocierea la proiectele prioritare I3M și implicarea în Fondul de Investiții și viitorul Fond de Inovare, inclusiv putând beneficia de investiții.
» Citește continuarea pe pagina autorului


