RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

În decembrie 2021, bărbatul din imagine a fost dat dispărut, după ce plecase la un interviu de angajare. După 8 luni, nevasta l-a găsit pe un aeroport. Dar nu era singur!

O soție și-a dat bărbatul dispărut în urmă cu șase luni, după ce acesta a plecat la un interviu pentru a se angaja în Singapore, dar nu a mai dat, de atunci, niciun semn de viață. Ulterior, cei doi s-au întâlnit întâmplător, pe un aeroport, iar ce a urmat pare scos dintr-un film dramatic.

Femeia care are un copil cu bărbatul din imagine, de altfel, și căsătorită cu acesta, suferea de luni de zile împreună cu fiul său deoarece tatăl copilului dispăruse fără urmă de aproximativ 8 luni.

Bărbatul a spus că pleacă să se angajeze, și dus a fost. Soția acestuia a fost nevoită să locuiască cu chirie pentru că nu mai avea niciun ban, fiind casnică. În tot timpul în care și-a făcut griji pentru soțul său, acesta era, de fapt, chiar mai bine decât s-ar fi așteptat oricine.

  

Un părinte singur crește mult mai greu un copil decât doi părinți, dar să fie nevoie să îți minți copilul că tatăl său muncește din greu, în timp ce acesta își trăiește viața fericit alături de altă femeie, pare destul de halucinant, au fost părerile martorilor din aeroport, după spusele angajaților.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

PROTESTE masive în Spania, în urma inundațiilor devastatoare. Mii de oameni au ieșit în stradă: „Ne-ați ucis”

Redacția

Stare de urgență în Italia. Secetă extremă în nordul și centrul țării

Redacția

LIVE | Război în Ucraina, ziua 143: „Rușii au instalat sisteme de tiruri de rachete pe teritoriul centralei nucleare Zaporojie şi de acolo lovesc”, spun oficiali ucraineni

Redacția
Încarcă...