RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Electorale

Așa zisa frauda electorală la alegerile prezidențiale din municipiul Pașcani a fost explicată de către secretarul primăriei Mircea Zuzan

În urmă cu o zi site-ul newspascani.com anunța că județul Iași are cel mai mare număr de alegători din țară, conform ziariștilor de la Ziarul Evenimentul, printre care și orașul Pașcani. Se pare că acest fapt se datorează lipsei se interes a instituţiilor statului care nu reușesc să stabilească cu exactitate numărul real al populaţiei şi, implicit, pe cel al alegătorilor și astfel se ajunge la situaţii hilare.

Secretarul Mircea Zuzan a explicat situația susținând că la Pașcani nu sunt astfel de situații, iar dacă apar fluctuații între liste și votanți este din cauza migrației populației sau a decesurilor. “În municipiul Pașcani, în perioada 15-17 septembrie 2014 s-a procedat la întocmirea și finalizarea listelor permanente cu cetățenii care locuiesc în Pașcani și au drept de vot. Cifra care a fost comunicată atât la Autoritatea Electorală Permanentă și care este cifra de referință pentru alegerile din 2 și 16 noiembrie este de 36.440. Bineînțeles că această cifră care reprezintă cetățenii cu drept de vot din municipiul Pașcani poate avea influențe nesemnificative datorate unor fenomene naturale, cum ar fi de pildă decesul unei persoane sau administrativ își schimbă domiciliul în altă localitate. Populația din municipiul Pașcani de la ultimul recensământ a fost confirmată deja de către Institutul Național de Statistică, care este în jur de 44.500 de locuitori. Ceea ce a condus la comentarii este de fapt populația care nu este stabilă în Pașcani. Persoanele care o perioadă îndelungată au părăsit orașul și au reședința sau lucrează în altă localitate, de asemenea elevii și studenții care sunt într-o continuă mișcare ”, ne-a declarat secretarul Primăriei Municipiului Pașcani, Mircea Zuzan.

  

Primăria Paşcani a emis la data de 17.09.2014 o listă permanentă cu cetăţenii municipiului Paşcani cu drept de vot. Din 44.500 de cetățeni, cei care sunt înscriși cu drept de votare la alegerile prezidențiale sunt 36.440.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

VIDEO – Probleme cu justiția și mită electorală, singurele lucruri prin care se fac remarcați peneliștii de la Iași (P)

Redacția

USR Pașcani vorbește de fraudă la alegeri! Pintilie era acuzat de PSD în ziua votului de manipulare, pe subiectul incidentului de la Blăgești!

Marius Parteni

Alegerile prezidențiale prelungesc programul la buletine

Teona Gherasim
Încarcă...