Primăria Municipiului Paşcani, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului
contractual de muncitor calificat (fochist) din cadrul Compartimentului Administrativ în intervalul 18-20 noiembrie 2014.
Cei interesați trebuie să știe faptul: concursul constă în trei etape: selecția dosarelor, proba scrisă și interviul. Proba scrisă se va desfăşura la sediul Primăriei municipiului Paşcani în data de 18.11.2014, începând cu ora 10.00 iar Interviul se va desfăşura în aceeași locație la data de 20.11.2014, începând cu ora 13.00.
Candidații trebuie să aibă finalizată şcoala profesională în calificarea de fochist sau certificat de absolvire a cursurilor pentru ocupaţia de Fochist la cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune, cât și condiţii de vechime de minim 3 ani, în specialitatea studiilor absolvite.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de înscriere la compartimentul Management Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului Paşcani, în termen de 10 de zile lucrătoare de la data afişării anunţului, până pe data de 20.10.2014 (inclusiv), ora 16 00 care va conţine următoarele documente :
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei publice ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, precum şi copii ale altor acte de stare civilă (certificat de naştere, casătorie, livret militar, livret de familie);
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ;
d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
g) curriculum vitae;
h) alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Actele prevăzute mai sus vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea sau în copii legalizate.
Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale :
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediu şi pe site-ul Primăriei municipiului Paşcani www.primariapascani.ro.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0232/762300, interior 111- compartiment Management Resurse Umane.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


