RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Erdogan, campanie electorală în presa greacă: Liderul turc face apel la „o nouă eră” în relaţiile dintre Ankara şi Atena / „Putem lăsa deoparte ostilităţile şi antagonismele. E prea mult pentru ambele ţări”

O nouă eră în relaţiile dintre Grecia şi Turcia poate fi iminentă după apropiatele alegeri din cele două ţări învecinate, a apreciat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu apărut vineri în cotidianul grec Kathimerini, transmite dpa, citată de Agerpres.

„Putem lăsa deoparte ostilităţile şi antagonismele. E prea mult pentru ambele ţări”, a afirmat şeful statului turc. „Sper că alegerile din Grecia şi Turcia vor fi începutul unei noi ere”, a adăugat acesta.

Erdogan, aflat la putere de două decenii, şi-a exprimat totodată încrederea că partidul său conservator AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) va câştiga alegerile prezidenţiale şi legislative care au loc duminică.

Totuşi, cursa se anunţă strânsă, sondajele indicând un uşor avans pentru opoziţie, aminteşte dpa.

  

La rândul său, Grecia va avea alegeri legislative pe 21 mai. Deocamdată, premierul Kyriakos Mitsotakis conduce în sondaje.

Cele două state membre ale NATO au depus eforturi pentru a-şi detensiona relaţiile după devastatoarele cutremure din februarie de la graniţa dintre Turcia şi Siria. La aceste demersuri de apropiere au contribuit ajutoarele furnizate de Grecia Turciei.

După seisme, nu au mai avut loc survoluri ale aeronavelor militare turceşti deasupra insulelor greceşti, potrivit Statului major general grec.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Suedia riscă o criză energetică majoră dacă nu decide în câteva zile ce face cu deșeurile sale nucleare

Redacția

Cum văd specialişti în drept constituțional decizia care a dinamitat prezidențialele: „Șterge din Constituție dreptul la opinie”

Redacția

Digi24. Reportaj în satul în care casele se vând cu 250 de euro. Un bărbat vrea să cumpere 13: Căsuțe de vacanță, suntem o familie numeroasă

Redacția
Încarcă...