NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Două posturi scoase la concurs în cadrul Serviciului Cadastru, Fond Funciar şi Consultanță Agricolă din Primăria Pașcani

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Paşcani.

Postul de consilier în cadrul Serviciului Cadastru, Fond Funciar, Consultanţă Agricolă, a fost scos din nou la concurs, la doar un an după ce a fost ocupat. În luna noiembrie 2018 acesta a fost luat în primire de către Cezar Pavel Tîrpescu, în urma promovării celor trei probe : selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu. Acum , postul de  consilier, clasa I, gradul profesional superior în cadrul Serviciului Cadastru, Fond Funciar, Consultanţă Agricolă a fost scos din nou la concurs, după ce a rămas liber, în urma plecării lui Cezar Tîrpescu. Cerințele postului: studii universitare absolvite  cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul inginerie geodezica și vechime de minim 7 ani, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Celălalt post este de inspector, clasa I, gradul profesional principal în cadrul Serviciului Cadastru, Fond Funciar, Consultanţă Agricolă. Cerințe: studii universitare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul inginerie geodezică și vechime de minim 5 ani, în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Proba scrisă se va desfășura pe 22 octombrie, ora 10.00, la sediul Primăriei Pașcani.

Pentru relații suplimentare privind desfășurarea concursului, telefon Telefon: 0232/762300, interior 111.

De ani de zile, principalele probleme cu care se confruntă pășcănenii veniți la audiențele susținute de reprezentanții municipalității, sunt cele de fond funciar, cum ar fi titluri de proprietate sau moşteniri. Cele mai multe nereguli pe care oamenii le reclamă sunt greşeli de nume şi date din titluri de proprietate sau alte documente.

Advertisements

Related posts

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă mâine la câteva blocuri din Zona Deal

Teona Gherasim

Colectarea gunoiului se va face după manual

Redacția

Utilajele de deszăpezire din județ pregătite pentru lupta cu troienile

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site