NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Danezii vor putea ieși din case pentru a merge la resturante, cinema, mall-uri, dar numai dacă au „pașaport Covid”

Danemarca a anunțat o relaxare a măsurilor anti Covid începând din aprilie, când se vor putea redeschide frizeriile, centrele de spa şi alte servicii, urmate în luna mai de restaurante şi săli de cinema, cu condiţia deţinerii unui „paşaport COVID”, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Danemarca s-a redeschis gradual pe fondul scăderii ratei de infectare în urma măsurilor de lockdown introduse în decembrie pentru a limita răspândirea unei variante mai contagioase a virusului.

Conform planului convenit luni seară cu parlamentul, începând din 6 aprilie mai mulţi elevi vor putea reveni în şcoli, iar frizeriile, saloanele de tatuaj şi alte servicii vor putea funcţiona din nou.

Multe dintre planurile de deschidere depind de utilizarea unei aşa-numit „paşaport corona”, care arată că deţinătorul a fost vaccinat, a trecut prin infecţie sau are un test negativ nu mai vechi de 72 de ore.

  

Mall-urile se pot redeschide la 21 aprilie, iar cinematografele, sălile de concerte şi restaurantele îşi vor putea relua activitatea la începutul lunii mai.

digi24

Advertisements

Related posts

Record de decese în Germania în prima zi de lockdown. Angela Merkel insistă asupra respectării regulilor

Redacția

Aeroportul Madrid Barajas îşi reia activitatea după ninsorile abundente

Redacția

Orașele europene cu cea mai mare mortalitate legată de poluare

Redacția
Încarcă...