NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pantazi și Nedelcu susțin public că terenul de la Blăgești este rezervat pentru retrocedări, însă au permis intabularea în favoarea Legume S.A

Foștii șefi ai Primăriei, Dumitru Pantazi și Gabriela Nedelcu, au explicat într-o ședință de Consiliu Local care este situația juridică a terenului de sub serele de la Blăgești. În opinia celor doi, cele 51 de hectare de teren sunt în rezerva ComisieI de Fond Funciar având caracter de retrocedare, fapt contrazis de primarul Marius Pintilie care a arătat că terenul se află în domeniul public, conform unei Hotărâri de Guvern.

Prin această declarație, cei doi recunosc că Legume S.A. nu este proprietarul acelui teren. Totuși atunci când au trebuit să dea relații despre acea suprafață de teren societății care efectua lucrările pentru intabularea terenului, Pantazi și Nedelcu au uitat de faptul că acel teren trebuie retrocedat cetățenilor și că există chiar și hotărâri judecătorești de punere în posesie. Astfel societatea Geosilva SRL a trecut drept proprietar al celor 51 de hectare societatea Legume S.A., în baza unei hotărâri judecătoreși din anul 1994.

„Oricum terenul respectiv are caracter de retrocedare la legile fondului funciar. Terenul respectiv nu are caracter de domeniu public. Deja din câte știu acolo cineva e și pus în posesie,” explica Dumitru Pantazi, într-o ședință de Consiliu Local ce a avut loc pe 26 februarie 2021.

Cele spuse de Dumitru Pantazi au fost confirmate de Gabriela Nedelcu care se afla în spatele acestuia în sala de seminarii a Primăriei.

  

Reamintim că din 11 februarie suprafața de teren are dreptul de proprietate intabulat pe numele Legume S.A. Lucrarea a fost făcută de către firma Geosilva SRL din Iași, la solicitarea Primăriei.

S-a ajuns în situația aceasta, după ce în 2019 Primăria printr-o adresă semnată de fostul viceprimar Gabriela Nedelcu, în numele fostului primar Dumitru Pantazi, a transmis către societatea care avea contract pentru a face intabularea suprafețelor de teren din zona Blăgești, un document, în care pe amplasamentul serelor de la Blăgești apare înscris ca proprietar Legume S.A..

Contactat telefonic, administratorul Geosilva SRL, Ciprian Săvescu a explicat că s-a ajuns la această situație după ce angajații Primăriei nu i-au comunicat în niciuna dintre întâlniri că administrația locală ar fi proprietară pe acel teren. Având în vedere această situație și văzând că pe documentele primite Legume S.A. apărea drept proprietar, Geosilva SRL a solicitat celor de la Legume S.A. să le comunice dacă ei sunt proprietari pe teren.

Advertisements

Related posts

Important pentru șoferi: două săptămâni de restricţii pe tronsonul Târgu Frumos – Roman

Redacția

Pașcaniul mai are de așteptat investițiile în rețelele de apă și canalizare. În primăvara sau vară!!!

Marius Parteni

Pandemia blochează desfășurarea unor evenimente programate pentru luna decembrie

Marius Parteni
Încarcă...