„Reducerea cheltuielilor nu se face prin concedieri”, a declarat premierul Ilie Bolojan, anunțând că Guvernul ia în calcul creșterea vârstei de pensionare pentru militari și polițiști.
Premierul Ilie Bolojan FOTO: FB
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seară, 13 ianuarie, că una dintre soluțiile pentru reducerea cheltuielilor în structurile de forță ale statului – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Protecție și Pază – este majorarea vârstei de pensionare, nu disponibilizările.
„Aceasta este o realitate care privește și aceste categorii. Controlul cheltuielilor nu îl faci prin reduceri de personal, pentru că există un deficit de personal. Îl faci prin creșterea vârstei de pensionare, respectând niște reguli de bun-simț”, a spus premierul Ilie Bolojan, la TVR info.
Ilie Bolojan a subliniat că pentru cei care, în prezent, îndeplinesc condițiile de pensionare, ar urma să fie aplicate măsuri tranzitorii, similare celor propuse pentru magistrați. „Cei care se pot pensiona își pot menține actualele drepturi, indiferent cât mai lucrează”, a explicat acesta.
Premierul a avertizat că Guvernul nu își dorește un val de pensionări anticipate în sistemele de ordine publică și apărare.
» Citește continuarea pe pagina autorului

