News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Corecții aduse proiectului privind zonarea municipiului, pe baza căruia se vor plăti taxele și impozitele de anul viitor (DOC)

Aleșii locali au participat astăzi la o ședință comună a comisiilor de specialitate din actualul legislativ. Subiectul de discuție a fost proiectul privind zonarea municipiului, care se va regăsi pe masa aleșilor în ședința de mâine.

 

Până la votul final pe marginea acestui proiect, consilierii au mai adus o serie de corecții proiectului. Claudiu Bodoașcă le-a transmis funcționarilor care au întocmit proiectul să delimiteze în clar, una de alta, zonele, prin utilizarea numerelor caselor locuitorilor, astfel încât să se știe exact cine plătește taxe în funcție de utilitățile de care beneficiază. ”Trebuie specificat în clar, astfel încât cetățeanul să înțeleagă în ce zonă se află”, a spus consilierul Bodoașcă.  

  

Marius Pintilie a venit cu propunerea ca inițiatorii proiectului să treacă în ordine alfabetică, toate străzile din municipiu, tocmai pentru ca persoanele interesate să le poată căuta mult mai ușor.

Cătălin Conache a venit cu propunerea ca de anul viitor să fie aprobat și un proiect din care să rezulte criteriile de zonare.

O altă propunere a venit din partea lui Sorin Olariu. Acesta a solicitat ca în proiectul de zonare, strada Cerbului să nu mai apară asfaltată, întrucât ea este doar pietruită. De asemenea el a solicitat ca pe strada Gării zona A să fie extinsă până la sediul firmei AgroComplex, întrucât are acces la toate utilitățile. În forma actuală, zona A se oprește la școala Specială. ”Este o ședință comună pentru că vorbim despre un proiect care ne interesează pe toți. Astăzi discutăm și analizăm proiectul, pe care il adoptăm”, a spus Vasile Haldan, de la PSD.

Străzile din municipiului Pașcani sunt împărțite în patru categorii de zone: A, B, C și D.  

Vezi documentul privind zonarea municipiului Pașcani în vederea stabilirii impozitelor și taxelor pentru anul 2017:

Related posts

Caniculă extremă astăzi. Capitala și șapte județe, sub Cod portocaliu. Valori de 40 de grade Celsius

Redacția

Spații scoase la licitație în piața deal, pe amplasamente ocupate de chioșcuri! Viceprimarul s-a sucit

Marius Parteni

Promisiuni noi: Carosabilul de pe strada Gării va fi complet refăcut

Oana
Încarcă...