RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Caniculă extremă astăzi. Capitala și șapte județe, sub Cod portocaliu. Valori de 40 de grade Celsius

Vineri, Capitala și șapte județe vor fi sub Cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 40 de grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Cod portocaliu de caniculă emis de ANM

Județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Ilfov se află sub avertizare de Cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime de 38-39 de grade. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce indică o noapte tropicală.

Potrivit ANM, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va trece de pragul critic de 80 de unități.

  

„Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.”, informează ANM.

Crișana, nordul Banatului și Olteniei, nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, Dobrogea, precum și vestul și sudul Transilvaniei sunt sub Cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă.

În aceste regiuni, ITU va depăși ușor 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi între 34 și 37 de grade, cu minime de aproximativ 20 de grade.

Codul galben de caniculă se aplică județelor Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomița, Călărași, Vaslui, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează că sâmbătă, 3 august, canicula și disconfortul termic vor continua în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și pe arii restrânse în Oltenia.

Valul de căldură se va intensifica

Valul de căldură se va intensifica în sudul Moldovei și în nordul Munteniei, unde temperaturile vor ajunge la 37 de grade după prânz, iar aerul va deveni sufocant. Vremea va fi în general frumoasă, cu posibile averse izolate doar în zonele montane.

În nordul Moldovei și în Bucovina, se prognozează o zi călduroasă și însorită, cu câțiva nori și o ușoară creștere a temperaturilor comparativ cu joi.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, va fi predominant soare, dar spre seară și noaptea vor apărea unele înnorări și câteva averse. Temperaturile vor crește, atingând 36 de grade la Satu Mare la amiază.

În vestul țării, va fi foarte cald, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Atmosfera va fi însorită, însă în zonele mai înalte și spre seară în Banat și Crișana, vor apărea ploi izolate.

Continuarea pe Capital.ro

Related posts

Noroiul a pus stăpânire pe „Oraşul florilor”, cum era supranumit odată Pașcaniul

Redacția

Producătorii și comercianții de băuturi mai au timp, până la sfârșitul acestei luni, să se înregistreze în sistemul de garanție-returnare

Redacția

Proiectele inițiate de societatea civilă avizate de Prefectură. Ele salvează licența de operare a PSA pândită de ApaVital

Marius Parteni
Încarcă...