RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Conferință PNL Pașcani: Pantazi invitat să scrie demisia, dacă nu are soluții pentru viitorul RAGCL (VIDEO)

Liberalii îl invită pe primarul Dumitru Pantazi să facă un pas în spate dacă consideră că nu are soluții pentru reorganizarea RAGCL. Totul vine după ce edilul local i-a acuzat pe consilierii PNL că ar avea un interesa politic, în problema regiei de termoficare.

 

  

 

Marius Pintilie, președintele PNL, a susținut că grupul de consilieri din care face parte a analizat activitatea RAGCL în anul 2017 și a propus o serie de măsuri.

 ”Am depus raportul la Consiliul Local și măsurile pe care noi le-am identificat în urma discuțiilor cu angajații și conducerea regiei. Măsurile noastre nu au fost considerate bune, corecte. Atunci ar fi fost corect ca domnul primar să facă alte propuneri, nu să ajungem în această situație”, a spus Marius Pintilie.

 Consilierii PNL cred că suma de bani alocată astăzi nu va ajuta cu nimic regia, fapt pentru care au decis să se abțină, mai ales că au fost sacrificate alte investiții.

”Dacă noi trebuie să dăm soluțiile, atunci domnul primar să își asume public incapacitatea. Să spună că nu știe ce trebuie să facă. După care să facă chiar un pas în spate, să scrie o demisie și să ne lase pe noi să decidem”, a mai concluzionat Pintilie.

 Atunci când a venit vorba despre soluții, PNL consideră că la momentul de față trebuie identificată posibilitatea alocării unei sume de bani pentru continuarea activității.

 ”Oamenii nu sunt vinovați că au ajuns în acest moment. Ei nu au știut că se va ajunge aici. Trebuie să trecem peste. Ulterior facem analiză clară, pe posibilitatea interconectării unor centrale pe zonele unde mai sunt clienți. Ne implicăm în atragerea tuturor fondurilor posibile, stabilim strategia viitoare. Am tot spus aceste aspecte, dar cine ne-a ascultat? Dacă se aproba și acel proiect cu pierderile induse, astăzi nu se ajungea aici”, a mai concluzionat Pintilie.

 În aceeași conferință de presă PNL i-a adus aminte primarului ce a promis în campania electorală cu privire la viitorul regiei.

 

”Domnul primar spunea că va face dezbateri publice, întâlniri cu cetățenii, că va căuta soluții pentru eficientizarea regiei, anveloparea termică și chiar bani pentru autobuze. Acum vorbește de insolvență”.

 

{youtube}6TYHd4-nUbI{/youtube}

 

Related posts

PSD retrogradează Pașcaniul în plină campanie electorală pentru Parlamentul European

Marius Parteni

O comisie specială din Secretariatul de stat pentru revoluționari a respins cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989

Redacția

Cătălin Drulă: ”S-a împlinit un an de când ministrul Cîmpeanu a cerut să i se analizeze doctoratul/ Nu se știe dacă i-a verificat cineva teza, dar a folosit din plin proiectele noilor legi ale Educației pentru a oferi protecție plagiatorilor”

Redacția
Încarcă...