NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Condițiile PNL pentru a vota hotărârile pro ApaVital! Prefectul va fi sesizat față de trei hotărâri adoptate astăzi! (VIDEO)

Consilierii liberali au anunțat astăzi că nu vor vota niciun proiect care privește ApaVital sau ARSACIS până ce nu vor fi îndeplinite o serie de condiții. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi imediat după încheierea ședinței extraordinare de Consiliu Local.

 

Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani, a dorit să justifice faptul că liberalii s-au abținut astăzi la toate proiectele ce aveau ca subiect ApaVital și ARSACIS. Acesta a explicat că în cadrul partidului pe care-l conduce s-a luat hotărârea ca niciun proiect care vizează subiectul apei să nu fie votat de consilierii PNL până ce o serie de condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, liberalii doresc ca ApaVital să achite în întregime redevența, să achite serviciile de epurare către Prest Serv Apa, să achite serviciile de ridicare a presiunii apei la condomenii către RAGCL, să renunțe la procesele intentate Consiliului Local și să respecte cetățenii din municipiu.

„Până când la Pașcani nu vor ajunge banii de redevență, până nu se vor plăti banii datorați de ApaVital  către Prest Serv Apa, până când operatorul nu va renunța la litigiile  deschise împotriva Consiliului Local, până când operatorul nu va achita plata serviciului de ridicare a presiunii, până ce cetățenii nu vor fi tratați cu respect de operator, grupul consilierilor PNL se va abține sau va vota împotrivă toate proiectele ce vizează subiectul apei. Dacă vom fi solicitați de ApaVital pentru discuții, vom răspunde afirmativ, însă până când nu se vor îndeplini cerințele noastre nu vom vota nimic legat de apă”, a declarat Marius Pintilie.

Tot în conferința de presă, liberalii au anunțat că vor sesiza prefectul județului cu privire la  adoptarea a trei proiecte de hotărâre privind aprobarea unor acte adiționale la contractul de delegare a serviciului de apă și canalizare. Aceștia consideră că era necesar votul a două treimi dintre consilierii locali și a majorității așa cum a apreciat secretarul UATM Pașcani.

„Atunci când actul principal a fost adoptat cu un anumit cvorum, la fel trebuie adoptate și actele subsecvente acestora”, a delarat Cătălin Conachi, consilier PNL și avocat de profesie.

{youtube}AmwG-Qfdh20{/youtube}

 

Advertisements

Related posts

Miros insuportabil de la ghenele de gunoi din cauza căldurii excesive. Ce măsuri ia Eco Salubritate

Diana Marcu

Luni, 9 martie, staționarea interzisă pe strada Grădiniței

Răzvan Grecu

Ziua Imnului Național, fără nici un eveniment la Pașcani

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site