Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor se declară solidară cu revendicările sindicatelor din cultură şi îşi exprimă speranţa în adoptarea rapidă de către „factorii implicaţi” a unor „măsuri de corecţie juste şi necesare”, transmite Agerpres.
„Luând act de disproporţiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori şi celelalte posturi de profil din reţeaua Ministerului Educaţiei, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilităţi mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior şi complexitate a muncii net superioare din instituţiile muzeale aflate în reţeaua Ministerului Culturii sau a autorităţilor locale, generate de aplicarea globală şi necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învăţământ, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, organismul ştiinţific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, îşi exprimă respectul faţă de decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situaţii nefireşti, la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”, a transmis marţi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
Potrivit sursei citate, „desconsiderarea pregătirii complexe a specialiştilor din muzee, tratamentul discriminatoriu între diferitele tipuri de instituţii culturale,
» Citește continuarea pe pagina autorului


