News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Diplomații americani îndeamnă Georgia să „schimbe cursul” după legea privin „influența străină”

Statele Unite au cerut marți Georgiei să „schimbe cursul” după adoptarea unei legi controversate privind „influența străină” în această țară din Caucaz, potrivit AFP.

Proteste în Georgia față de legea rusească „a agenților străini”Foto: Vano Shlamov / AFP / Profimedia

„Credem că guvernul georgian trebuie să schimbe cursul față de cel pe care îl urmează în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, în cadrul unei conferințe de presă.

  

Parlamentul de la Tbilisi a aprobat marți în a treia și ultima lectură controversatul proiect de lege privind „agenții străinătății”, numit „legea rusă” de contestatarii săi, care au declanșat proteste uriașe în Georgia față de adoptarea legii, relatează Reuters.

Legea va merge acum la președintele pro-european al Georgiei, Salome Zourabichvili, care foarte probabil își va folosi dreptul de veto pentru a respinge actul legislativ. Însă parlamentul georgian poate trece peste votul de veto al lui Zourabichvili prin organizarea unui vot suplimentar asupra proiectului.

Proiectul de lege a provocat mitinguri masive ale opoziţiei, dintre care unele au fost reprimate. Protestatarii, care demonstrează de la începutul lunii aprilie, au poreclit-o „legea rusă”, deoarece imită legislaţia folosită de Kremlin pentru suprima vocile disidente.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Angelina Jolie și-a făcut cont pe Instagram pentru a pleda cauza femeilor din Afganistan. Actrița a publicat scrisoarea unei adolescente și a acuzat “eșecul imposibil de înțeles” al misiunii

Redacția

Kia a început producția de mașini electrice în Europa

Redacția

Un model Dacia ajunge în premieră în finala concursului Mașina Anului în Europa

Redacția
Încarcă...