News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Comercianții din piețele municipiului vor fi nevoiți să participe la licitații pentru terenurile și spațiile ale căror contracte au expirat sau nu mai pot fi prelungite! ISU somează Primăria să elibereze căile de acces din piețe!

Agenții economici care au închiriate de la municipalitate spații comerciale sau suprafețe de teren în piețile din deal și vale, a căror contracte sunt expirate, urmează să expire și nu mai pot fi prelungite, vor participa la o nouă licitație.

 

  

 Șefii Primăriei Pașcani au luat această decizie, deși existau presiuni pentru a fi semnate acte adiționale care să mărească durata de închiriere.  Consiliul Local a decis în luna februarie prelungirea prin acte adiționale a contractelor de închiriere pentru cei care își desfășoară activitatea în spațiile construite, însă hotărârea nu ajută pe toată lumea. Asta deoarece, multora contractul le-a expirat, iar hotărârea prevede că prelungirea acestuia prin act adițional se face la o solicitare formulată cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării.

Și comercianții care au închiriate terenuri pe platoul pieții din vale și în hala comercială vor trebui să participe la licitații pentru locurile ocupate, în cazul în care contractele de închiriere au expirat.

„Se vor organiza licitații, în toate situațiile, acolo unde contractele de închiriere sunt expirate sau nu mai pot fi prelungite”, ne-a declarat astăzi Gabriela Nedelcu, viceprimarul Municipiului Pașcani.   

 Chiar și așa, problema este una rezolvată parțial. Cei care vor câștiga licitații pentru platoul pieței din vale și a halei comerciale, vor trebui să elibereze spațiile atunci când lucrările de modernizare vor fi demarate.

Opoziția din Consiliu Local Pașcani a reacționat astăzi la acest subiect. Marius Pintilie a arătat că în opinia sa, ar trebui ca aceste contracte de închiriere să fie prelungite până la începerea efectivă a lucrărilor de modernizare a pieței din zona vale.

 „Eu cred că acele contracte trebuie prelungite, conform prevederilor legale, până când lucrările de modernizare vor fi demarate”, a spus Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani.

 Menționăm că, în aceste zile Primăria municipiului Pașcani a primit o adresă de la ISU prin care se solicită ca pentru autorizarea pieței din Vale să se asigure căile de acces pentru eventualele intervenții ale pompierilor. În acest sens, municipalitatea va trebui să evacueze comercianții ce au chioșcuri sau tarabe pe aceste porțiuni de teren.

 

 

Related posts

Autostrada Moldovei, București-Pașcani, este în lucru. Se lucrează pe 4 tronsoane, la proiectare

Redacția

Românii vor avea cărți de identitate noi. Cei care nu vor cip pot să refuze

Redacția

Primăria Pașcani dă asigurări că va realiza în 2026 expertiza conductei de alimentare cu apă propusă de consilierul Macovei

Marius Parteni
Încarcă...