News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Primăria Pașcani dă asigurări că va realiza în 2026 expertiza conductei de alimentare cu apă propusă de consilierul Macovei

Expertiza conductei care alimentează cu apă potabilă municipiul Pașcani, se va realiza în acest an. Șefii Primăriei au anunțat în ultima conferință de presă că banii sunt alocați, așa cum consilierii locali au stabilit.

Odată cu adoptarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului, dar și a listei de investiții, Primăria Pașcani va trece la elaborarea procedurilor de achiziție a serviciului. Acest aspect a fost certificat în ultima conferință de presă de la sediul Primăriei Pașcani.

„Avem în proiectul de buget capitolul cheltuieli neprevăzute. Vom lua din cei 350.000 de lei, suma aprobată de Consiliul Local, de 150.000 de lei, pentru a realiza expertiza conductei de alimentare cu apă”, a subliniat Claudiu Bodoașcă, viceprimarul municipiului.

Inițiativa privind realizarea expertizei aparține consilierului Vlad Macovei, lider de grup al PSD în Consiliul Local. Dacă inițial fusese propusă suma de 30.000 de lei pentru această expertiză, ea a fost majorată la 150.000 de lei, pentru a acoperi toată lungimea conductei.

  

„Vreau să fac un amendament pentru mărirea sumei alocate pentru această expertiză, și anume 150.000 de lei. Scopul este de a stabili exact calitatea și durata de viață a conductei; chiar dacă ea a fost recepționată în 2014, trebuie să îndeplinească un minim de calitate. Iar scopul este, chiar dacă în 2026 avem promisiuni pentru o alternativă de pe Siret, mi se pare foarte greu să avem făcută recepția la stația nouă. Și atunci, făcând o analiză, putem ști exact unde ne aflăm la momentul ăsta”, a explicat în ședința din 27 iunie 2025 Vlad Macovei, liderul grupului PSD din Consiliul Local Pașcani.

Related posts

Ursu vrea să cumpere autobuze second hand de la o societate din curtea proprie!

Marius Parteni

Pașcaniul furat: redevența facturată către ApaVital a atins un nou minim istoric!

Marius Parteni

Programul transportului public local în minivacanța 1-4 mai 2025

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...