News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Cei patru polițiști locali trimiși în judecată pentru că ar fi bătut doi pășcăneni, trebuiau să fie suspendați din funcție, încă din luna decembrie! Primarul Dumitru Pantazi așteaptă o hârtie de la instanță pentru a aplica legea!

Cei patru polițiști locali suspectați de procurorii Parchetului Militar că ar fi bătut, alături de un jandarm și un polițist din cadrul MAI,  doi pășcăneni în sediul Poliției municipale , trebuie să fie suspendați din funcție, conform legii, până la judecarea definitvă a procesului.

 

  

Este vorba despre Ovidiu Ionuţ Toma, Dănuţ Gorcioaia, Dan Constantin Bîrzu şi Dănuţ Gavril, din cadrul Poliţiei Locale Paşcani care au fost trimişi în judecată pentru purtare abuzivă alături de agentul-şef de Poliţie Petru Cîtea, şi jandarmul în rezervă Mihai Chiriac.

Polițiștii locali sunt funcționari publici și conform legii 188/1999, prin care s-a aprobat statutul funcționarilor publici, contractele lor de muncă se suspendă de drept, dacă se află în situația de a fi trimiși în judecată pentru infracțiuni de serviciu.

„Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h): nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”, se prevede în art.94 al Legii 188/1999 coroborat cu art. 54 al aceleiași legi.

Cei patru polițiști locali au fost trimiși în judecată în data de 6 decembrie 2017,  pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută la art. 296 din Codul Penal, iar de atunci și până acum au trecut trei luni și jumătate fără ca primarul Dumitru Pantazi să ia nicio măsură.

Situația este una curioasă, ținând cont că în celelalt cazuri în care funcționarii publici au fost trimiși în judecată, dosarele  AgroComplex și Perla Neagră, edilul șef a semnat suspendarea din funcție a acestora în doar câteva zile.

Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Pașcani, a delcarat că încă se așteaptă de la instanță sau parchet o adresă din care să reiasă că cei patru sunt trimiși în judecată.

„ Fapta vine din anul 2013.  În 2017,  dumnealor erau în calitate de martori. Era un dosar penal la Parchetul Militar Iași, și li s-a schimbat calitatea, din martori  în inculpați, au fost informați și s-a pus în mișcare acțiunea penală, pentru purtare abuzivă, alături de un polițist de la Poliția Națională și un jandarm, pentru a fi suspendați. Momentan noi nu avem o hârtie oficială venită din partea Tribunalului Iași, pentru că acolo a fost mutată această competență. A fost respinsă pe data de 9 martie 2018 contestația dumnealor. Din discuția avută cu șeful Poliției Locale, mai au dreptul 30 de zile. Dacă între timp vom primi din partea Tribunalului Iași o hârtie prin care vom fi înștiințați de faptul că funcționarii respectivi au fost trimiși în judecată, va trebui să-i suspendăm din funcție”,  a explicat Cristian Menegon.

 Cele declarate par a fi lipsite de sens, având în vedere că aceste informații despre trimiterea în judecată a celor patru sunt date publice  postate pe portalul instanțelor din România, putând a fi verificate foarte ușor.

 Menționăm că, în cazul funcționarilor publici suspendați datorită dosarului Perla Neagră, decizia a fost pe baza comunicatului de presă emis de DNA, pe pagina sa de internet.

Vezi aici detalii despre acest dosar 

Related posts

Reținuți pentru furt dintr-o locuință

Răzvan Grecu

O româncă și-a pierdut viața în Italia într-un accident rutier

Redacția

Pășcăneancă mai inteligentă decât escrocii care folosesc metoda „Accidentul”

Oana
Încarcă...