NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Chiar şi 3.000 de paşi pe zi sunt benefici pentru sănătate

În timp ce fenomenul ”10.000 de paşi pe zi” a luat amploare şi această limită a devenit una foarte populară, oamenii de ştiinţă sugerează că şi o limită mai mică, dar efectuată la intensitate moderată sau mai mare, are beneficii pentru sănătate.  

”În ceea ce priveşte mersul, mai mult înseamnă mai bine decât mai puţin, iar paşii făcuţi la cadenţe mai mari pentru o perioadă semnificativă de timp aduc beneficii. „Un obiectiv bun pentru sănătatea adulţilor sănătoşi este de 150 de minute pe săptămână la un ritm de 100 sau mai mulţi paşi pe minut”, a explicat profesorul John Schuna Jr., de la Oregon State University. O persoană care face 10.000 de paşi pe zi, sau depăşeşte această cifră, acumulează cel puţin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată spre viguroasă.

O cadenţă de 100 de paşi pe minut, sau peste această cifră, este general acceptată ca prag pentru activitatea de intensitate moderată la adulţi.
În urma analizelor datelor obţinute în cadrul ”U.S. National Health and Nutrition Examination Survey” de la 3.388 de participanţi cu vârste de peste 20 de ani, oamenii de ştiinţă au concluzionat că sunt benefici pentru sănătate în special 3.000 de paşi, făcuţi în ritm rapid. De asemenea, s-a observat că limitarea sedentarismului joacă un rol important în cazul controlului colesterolului şi al altor factori de risc pentru sănătate.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au analizat relaţia dintre activitatea fizică definită prin paşi şi diverşi factori de risc cardiometabolici, precum circumferinţa taliei, tensiunea arterială, glicemia, nivelurile de insulină şi colesterol şi indicele de masă corporală. ”Dovezile actuale sugerează că activitatea moderată şi viguroasă şi sedentarismul au o doză de independenţă una faţă de cealaltă în ceea ce priveşte efectele asupra sănătăţii”, a spus cercetătorul. ”Dar dacă o persoană face două sau trei ore de activitate moderată până la viguroasă în fiecare zi, chiar dacă este relativ sedentară în restul timpului, este greu de imaginat că timpul pe care îl petrece aşezată va ameliora complet sau va şterge beneficiile asupra sănătăţii asociate cu acel nivel de activitate”, a explicat acesta.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

loading...
Advertisements

Related posts

Cazuri grave la spital: Un bărbat intoxicat cu ciuperci otrăvitoare era să moară din cauza combinaţiei cu țuică. O femeie a mâncat ouă roșii de la Paști

Redacția

Vacanță la spital pentru doi copii din Stroiești și Todirești

Ema Roman

Continuă angajările la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Irina Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site