În Parlamentul României au răsărit din ce în ce mai multe proiecte care vizează noi sărbători naţionale. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de miercuri, fruntaş a fost un proiect de lege propus de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, împreună cu deputatul social-democrat Alfred Simonis pentru declararea zilei de 15 mai „Ziua picturii naţionale”. Social-democraţii propun ca ziua de naştere a pictorului Nicolae Grigorescu să fie ziua naţională a picturii şi a artelor vizuale.
„Vom avea astfel, în prima jumătate a anului, trei date simbolice fundamentale care adună laolaltă cultura scrisă în întregul ei, 15 ianuarie (Ziua culturii naţionale), cu două mari celebrări ale artelor vizuale, în 19 februarie (Ziua Constantin Brâncuşi – zi naţională a culturii vizuale şi a sculpturii) şi 15 mai (Ziua Nicolae Grigorescu – ziua naţională a culturii vizuale şi a picturii)”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Aleşii au aşteptat ca proiectul să vină de la Comisia de cultură, însă aceasta nu l-a trimis până la ora şedinţei de plen.
Tot la Cameră, însă aflate în dezbatere în comisiile de specialitate, regăsim alte trei proiecte cu impact minim pentru societate. Deputaţii PNL au propus instituirea Zilei Naţionale a Lecturii pe 15 februarie,
» Citește continuarea pe pagina autorului


