Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat duminică seară că aproape toate proiectele mari de infrastructură suferă întârzieri majore.
El a insistat pe proiectul autostrăzii A7 Ploiești-Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, unde nu au fost demarate licitațiile stabilite în programul inițial, precizând însă că ”pe calea ferată e chiar și mai rău decât la drumuri”. ”Noi aveam o echipă care stătea pe calendare, care lua decizii. Pentru noi erau obiective și ținte pe care le urmăream în ședințe zilnice, cu pasiune”, a mai spus fostul ministru.
Drulă l-a avertizat pe actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu că ”degeaba avem bani de la PNRR pe hârtie, dacă nu vom implementa proiectele pe teren”.
”În mandatul de premier al domnului Grindeanu, CNAIR a făcut absorbție de 1,5 miliarde de lei. Anul acesta va fi de 5 miliarde de lei. (…) Anul acesta sunt 33 de kilometri până acum și 20 de drumuri expres și mai sunt alți 40 de kilometri în care sunt 95% gata, numai să-i deschidă. Mai e un proiect la Giurgiu, o nouă intrare în țară”, a spus fostul ministru USR. ”Cât am fost ministru am avut cea mai mare absorbție de fonduri UE.
» Citește continuarea pe pagina autorului


