NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Cât costă un bilet pentru avionul de Constanţa. Când este primul zbor de la Iași

Primul zbor de la Iaşi spre Litoral este programat pentru 24 iulie.

La o lună după anunţul privind deschiderea unor curse aeriene directe spre Litoral din Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, compania naţională TAROM a făcut loc şi Iaşului în graficul zborurilor.

Prima cursă va decola pe 24 iulie, la 9.30, şi va ateriza la Constanţa la 10.45. Preţul unui bilet este de 69 de euro pentru un adult. De altfel, costul unui bilet pe site-ul companiei variază între 60 şi 159 de euro. Cursele, programate pentru zilele de vineri şi duminică, vor fi efectuate cu aeronave ATR 72-600.

„Zborurile vor fi efectuate în regim charter, în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc“, precizează anunţul companiei.

TAROM a făcut un sondaj rapid pe Facebook asupra oportunităţii introducerii unei asemenea curse, iar 90 la sută din cele 11.000 de persoane participante s-au declarat în favoarea ei.

Conducerea Aeroportului Iaşi a solicitat încă de la începutul lunii iunie deschiderea unei curse Iaşi-Constanţa, însă TAROM a anunţat atunci doar cele trei destinaţii din vestul ţării, începând cu 1 iulie.

Şi CFR Călători a pus în circu­laţie trenul estival Iaşi-Mangalia, care face zece ore şi jumătate pe drum.

ZIARUL DE IASI

Advertisements

Related posts

Pesta porcină a fost confirmată în două gospodării din județul Iași

Redacția

Taximetriștii blochează azi și mâine Centrul Iașului! Două zile anti-Uber

Redacția

Tinerii sunt cei mai loviţi: analiză pe vârsta şi starea infectaţilor internaţi la Iaşi

Redacția
Încarcă...