Noua lege a pensiilor publice are numeroase hibe, după cum arată Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social, fiind semnalate formulări confuze, discriminări și lipsa unor date esențiale.
Până și Instituția condusă de Florin Iordache a avut numeroase observații FOTO Inquam Photos
Consiliul Legislativ a dat aviz pozitiv proiectului legii pensiilor publice, dar a formulat peste 100 de observații, fiind indicate numeroase neclarități care ar crea mari confuzii privind aplicarea actului normativ, dacă parlamentarii nu fac modificări substanțiale. Practic, forul care are rolul de a analiza și aviza toate actele normative pune Coaliția să rescrie o bună parte a inițiativei proaspăt trecute de Senat și care urmează să fie discutată și votată la începutul săptămânii viitoare de Camera Deputaților.
Una dintre primele probleme semnalate de Consiliul Legislativ e lipsa „impactului socio-economic”, pentru ca apoi să fie atrasă atenția privind lipsa oricărui detaliu despre consultările avute cu partenerii sociali pe tema noii legi. „Un proiect de lege cu un asemenea obiect, întindere și impact social necesită și un proces de consultare adecvat, la acesta trebuind să participe, spre exemplu, și organizațiile sindicale, deoarece noua lege se va aplica și viitorilor pensionari”, arată Consiliul Legislativ.
» Citește continuarea pe pagina autorului


