RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Răzvan Grecu

Atenție! Mămăliga va exploda!

Aleșii locali trebuie să aibă mare grijă la ce-și doresc cetățenii deoarece aceștia s-au trezit și-au început să-și ceară drepturile. Nu oricum, ci cu legea în mână, în mod civilizat, chiar dacă uneori au apărut și inerentele huiduieli la adresa politicienilor.

 

Dezbaterea publică organizată de Primărie pe tema denunțării contractului de delegare a serviciilor de apă-canal către ApaVital Iași a demonstrat aleșilor locali că cea organizată de Actualitatea TV în luna iulie nu a fost regizată. Aceleași probleme au fost ridicate și acum ca și atunci, însă parcă într-un mod mai ordonat.

  

Se pare că societatea civilă nu a stat cu mâinile în sân în decursul celor patru luni scurse de la cedarea apei către operatorul ieșean, ci s-a organizat. A citit, probabil tomuri de legi și a venit prin reprezentanții ei în fața primarului Dumitru Pantazi și a consilierilor locali cu legea în mână pentru a-și găsi dreptatea.

S-au lovit însă de un grup inexpresiv de politicieni ce au părut mai degrabă interesați de a-și păstra cu orice preț scaunele pe care erau așezați, decât să ofere răspunsuri și soluții la problemele ridicate de cetățeni. Infatuarea de care orice politician se molipsește când ajunge într-o funcție îl împiedică pe aceștia să înțeleagă un principiu consacrat al democrației și anume că aceasta este reprezentativă. El a fost foarte pragmatic rezumat de un pășcănean într-o simplă frază: „Ceea ce vrem noi trebuie să facă ei (n.r. aleșii), nu ce vor ei să facem noi”.

Singurul politician din sală care a realizat că voința cetățenilor trebuie ascultată și pusă în aplicare a fost deputatul Neculai Rățoi care a promis întregii săli că în maxim trei zile problema va fi rezolvată prin votul aleșilor locali. Chiar dacă intervenția poate fi suspectată de populism ieftin, mai ales că e campanie electorală, totuși a fost singurul răspuns oferit pășcănenilor nemulțumiți.

Ceea ce nu adulmecă încă conducerea orașului, așezată în mult prea înaltul jilț al puterii, este că mămăliga este pe cale să explodeze la Pașcani, iar până la revoltă mai este un singur pas.

P.S. Nu înțeleg rigiditatea primarului Dumitru Pantazi în această problemă, deși soluția e simplă: adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care prețul apei la Pașcani să fie înghețat la valoarea din luna iunie și obligativitatea încheierii de către operatorul delegat de Primărie a contractelor individuale cu proprietarii apartamentelor din blocuri.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cum a ajuns primarul Dumitru Pantazi singurul care ține partea cetățenilor în timp ce a mutat întâlnirea cu ApaVital în altă locație, de frica lor!

Răzvan Grecu

Întrebarea al cărei răspuns închidea dosarul „AgroComplex”

Răzvan Grecu

Deșteaptă-te române: acte grave de corupție în legislativul local!

Răzvan Grecu
Încarcă...