RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalOpiniiRăzvan Grecu

Liberalii pășcăneni din 2016 s-ar fi revoltat împotriva variantei lor din 2026

De mai multe zile mi-am propus să scriu câteva rânduri despre importanța unui referendum în viața democratică a unei localități. Aveam o schiță în cap, în care principalul argument pro-referendumuri era acela că democrația reprezentativă, care este acum în România, riscă să devină irelevantă dacă nu include, cu regularitate, și instrumente de democrație participativă. Cel mai important astfel de instrument fiind referendumul.

Am vrut să explic pe larg că absenteismul la vot, ce a devenit o caracteristică constantă a scrutinelor din România, este generat tocmai de faptul că politicianul ajuns la putere refuză să includă în luarea deciziilor și cetățeanul.

Nu am mai scris ce mi-am propus în contextul unui referendum pe tema interzicerii sau nu a jocurilor de noroc, inițiat de PSD, deoarece am văzut punctul de vedere al PNL, prin care liberalii explicau de ce au lipsit de la ședința extraordinară de ieri și au refuzat astfel votul pentru un referendum prin care cetățeanul să hotărască ce e bine sau nu pentru Pașcani.

Am căutat însă în arhivă și am văzut ce spuneau liberalii din 2016 despre importanța unui referendum pentru comunitatea locală. Și am zis că poate nu sunt eu în măsură să le explic celor din PNL Pașcani cât de grav au greșit ieri. Poate că nu le sunt simpatic în zilele astea sau poate consideră că sunt partizanul unei idei și nu pot vedea interesul public din această cauză.

  

Dar cu siguranță că varianta lor, mai tânără cu 10 ani, este mult mai aproape de sufletul lor decât orice critic actual. Am căutat în arhiva NewsPascani și am găsit în anul 2016 mai multe afirmații care subliniau tocmai importanța cetățeanului în viața comunității și a referendumului, ca instrument esențial în democrație, la fel ca mine. Deosebirea este că eu credeam asta și-n 2016, dar o cred și-n 2026. Sigur, eu nu sunt nici politician!

În 2016, în lunile de dinaintea alegerilor locale, Marius Pintilie și PNL Pașcani inițiaseră un proiect de hotărâre pentru organizarea unui referendum pentru consultarea pășcănenilor dacă ApaVital ar trebui să mai opereze sau nu serviciul de apă și canalizare la Pașcani. Liberalii erau supărați că PSD, partid ce avea majoritatea atunci în Consiliul Local, nu era de acord cu acest proiect.

Primarul Marius Pintilie, consilier local la acea dată, publica pe Facebook un text al cărui titlu zgârie pe urechi versiunea mai în vârstă a actualului primar, dar și pe, cred sau sper eu, „zeloții” săi consilieri locali: Referendumul aduce cetățeanul la putere!

Sigur, în 2016, primarul Marius Pintilie și PNL nu erau la putere, așa că nu-i deranja deloc să o împartă cu cetățenii!

Tot în 2016, și tot liberalii, cu actualul primar Marius Pintilie, explicau prin intermediul unui comunicat de presă că inițiativa lor de organizare a unui referendum în aceeași zi cu alegerile locale, pe tema ApaVital, nu e o acțiune populistă care urmărește obținerea de voturi! În comunicat mai explicau cât de important pentru democrație și pentru comunitate este un astfel de referendum:

„Demersul de a organiza un referendum nu este unul „politicianist”, așa cum susțin reprezentanții PSD și o parte a presei locale. Nu garantează voturi, nu se solicită „voturi pentru PNL”, acuzațiile sunt nefondate. Amintim că doi dintre inițiatorii referendumului sunt membri ai altor formațiuni politice, iar problema cetățenilor legată de serviciile de apă și canalizare îi privește pe toți membrii Consiliului Local, indiferent de culoarea politică.

Tema referendumului pune în prim-plan cetățeanul, dându-i credibilitate și puterea de a participa la viața comunității și de a decide.

Mai exact, conform legislației, proiectul cu privire la referendum trebuie analizat de consilieri prin prisma problemei ridicate, dacă este sau nu de interes deosebit din punct de vedere al comunității, și nu din punct de vedere politic. Cetățenii sunt cei care au dreptul să aleagă, iar rolul consilierilor, prin reprezentativitatea lor, nu este acela de a fi sau nu de acord cu referendumul, ci cu problema supusă atenției. Ei trebuie să voteze dacă tema referendumului este sau nu este una de interes deosebit pentru comunitate, nu să respingă cu ajutorul majorității politice demersul doar pentru că pot face asta. Hotărârea PSD de a vota împotriva organizării unui referendum este una de partid, luată pe linie politică. Asistăm la un abuz clar din partea PSD-ului și la afișarea unei atitudini care ignoră problemele cetățenilor.”

Ieri, 2 aprilie 2026, PNL Pașcani a publicat un alt punct de vedere față de organizarea unui referendum. Diametral opus! Sigur, și situația politică e diametral opusă față de cea din 2016: acum sunt la putere, atunci erau în opoziție.

„Poziția noastră este foarte clară: consilierii locali PNL nu sunt de acord ca bani publici să fie cheltuiți pentru organizarea unui referendum care, în realitate, nu rezolvă nimic și servește mai ales ca acțiune populistă de imagine pentru PSD Pașcani. Dacă PSD consideră că pe acest subiect trebuie luate măsuri, are la dispoziție instrumentul firesc și legal: să depună o inițiativă în Consiliul Local, să o fundamenteze serios, să explice clar ce propune și să caute o majoritate pentru adoptarea ei. Asta înseamnă asumare politică și administrativă. Nu este rațional să provoci tot acest deranj administrativ, toată această organizare și, mai ales, cheltuirea banilor publici doar pentru o acțiune de imagine. Consiliul Local există tocmai pentru a dezbate și a decide. Nu pentru a transforma orice subiect sensibil într-un exercițiu de populism pe banii cetățenilor. Noi credem că administrația trebuie să lucreze cu responsabilitate, cu argumente și cu respect pentru banul public, nu cu gesturi teatrale. De aceea, nu am girat această inițiativă” – PNL, 2 aprilie 2026.

Sigur, probabil PNL, peste câțiva ani, dacă va ajunge în opoziție, își va dori din nou să împartă puterea pe care nu o mai are cu cetățeanul! Să nu credeți că sunt naiv; schimbați PNL cu orice partid, situația este fix la fel!

Las aici linkurile de documentare:

NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași – C.P.: Marius Pintilie susține că PSD blochează organizarea referendum-ului pe tema apei, abuzând de majoritatea din Consiliu Local – NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași

NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași – Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani:”Referendumul aduce cetățeanul la putere!” – NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași

Related posts

Ultima zi în care se pot depune cereri de constatare a pagubelor provocate de secetă

Redacția

Abandonată la naștere în 2003 în Pașcani, o tânără își caută părinții

Redacția

Prima ediție a evenimentului „Campionii lui Moș Crăciun”, organizată la Pașcani (FOTO)

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...