NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Asfaltul lipsă de pe strada “Mârzasca” va ajunge la DNA. Familiile care locuiesc în zonă au cerut refacerea străzii, dar plângerea depusă la Primărie s-a pierdut

Câteva familii de pe strada Nicolae Iorga care locuiesc pe porțiunea spre “Mârzasca” trăiesc un adevărat calvar. Strada pe unde ei ar trebui să circule se surpă pe zi ce trece sub privirile lor neputincioase, fără ca autoritățile să facă ceva. Oamenii nu au prea mari așteptări. Singura lor dorință este aceea ca acele cratere să fie astupate cu niște pietriș sau material rezultat în urma demolării. 

 După cum procedează toți contribuabilii, oamenii au depus la Primărie o cerere în acest sens. Au așteptat 30 de zile, dar nici un răspuns de la conducerea municipiului. La 45 de zile distanță au mers la sediul administrativ să se intereseze despre soarta cererii depuse. Nu mare le-a fost surpriza să afle că documentul nu mai este de găsit.

  

 “La data de 11 august 2014 am făcut o sesizare la Primăria Pașcani în legătura cu strada pe care locuiesc, respectiv Nicolae Iorga 72, semnată de mine și de cumnatul meu care este și el locuitor al acestei străzi. Au trecut 50 de zile în care eu am așteptat răspunsul, dar cei de la Primărie mi-au spus că sesizarea mea nu poate fi găsită. Eu sunt plătitor de taxe și impozite în zona zero, dar din păcate nu am acces cu mașina nici până în fața porții”, ne-a declarat Constantin Lupu.

 Respectivele familii știu că locuiesc pe o stradă care în actele publice apare asfaltată, dar nu au o problemă cu acest lucru. Cetățenii nu vor asfalt acum, ci doar să se aducă suficient pietriș ca acele gropi mari să fie acoperite.

Advertisements

Eu nu am cerut să mi se toarne asfalt, eu am cerut doar să o repare. Au intrat mulți cu mașinile și au rămas suspendați aici”, a mai adăugat cetățeanul.

 Mai mult, omul ne-a declarat și faptul că nici măcar ambulanța nu poate ajunge la poarta sa și că îi este rușine atunci când rudele îi vin în vizită din alte localități. Tot el crede că dezinteresul administrației locale legat de acest sector se datorează și faptului că, pe stradă sunt doar 3 case, deci puține voturi.

 Supărat pe faptul că autoritățile locale au dovedit atât de mult dispreț față de solicitarea lor, dar și de faptul că de atâția ani nimeni nu este preocupat de reabilitarea acelei porțiuni de stradă Constantin Lupu nu are de gând să se oprească aici. El consideră că în calitate de cetățean care plătește taxele are dreptul să primească minimum un răspuns la sesizarea lui.

 “Vreau să îl anunț pe domnul primar că o sesizare la fel o voi duce la Prefectura Iași, la domnul prefect, dar și o sesizare la DNA ca să vedem cine a furat asfaltul de pe această stradă fiindcă ea apare asfaltată”, a concluzionat bărbatul.

 Nemulțumiți sunt și ceilalți locuitori de pe stradă care sunt foarte pesimiști în ceea ce privește sprijinul din partea Primăriei.

Advertisements

 “Concepția mea este că această stradă nu se va face niciodată indiferent de cine va fi la putere. Eu vreau să vadă toată țara că de aici și până în buricul târgului, până la km 0 sunt 200 de metri și este a treia stradă care face legătura dintre Gară și centru. Eu am trăit în două regimuri, în cel comunist și în cel capitalist. În cel comunist se spunea că este curat în față, iar în spate este mizerie. Acum trăim în capitalist și uitați-vă ce frumos e în fața Casei de Cultură și ce urât este în spatele clădirii”, a declarat Ovidiu Horăscu, locuitor pe această stradă.

 Reporterii noștri i-au adus la cunoștință viceprimarului Vasile Axinte despre dorința oamenilor, dar acesta nu a dorit să comenteze subiectul.   

Advertisements
Advertisements

Related posts

Oportunitate: Iluminatul public ar putea fi modernizat gratuit, cu bani guvernamentali

Răzvan Grecu

Ansamblul “Cristeștii Moldovei”, o echipă exploatată de viceprimarul Pintili. Cine pleacă trebuie să o facă în liniște, fără să vorbească!

Marius Parteni

8,2 km de asfalt vor fi turnați pe sectorul Pașcani – Moțca de către angajații Direcției de Drumuri Pașcani

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site