RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Dragnea a promis finanțare pentru strada Gâștești și grădinița Boșteni. Primarii de comune speră.”La Moțca sunt cinci miliarde, dar dacă nu reușește să îi cheltuie îi dăm la Tătăruși”

Primarii PSD din județul Iași, dar și ceilalți care și-au manifestat interesul de a trece în rândul social-democraților, au participat astăzi la o întâlnire cu vicepremierul Liviu Dragnea. Aceasta s-a desfășurat în sala Galbenă a Prefecturii. Scopul întâlnirii a fost identificarea unor proiecte locale care ar urma să primească finanțare de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru realizarea lor.

La întâlnire au mai participat și parlamentarii PSD, primarii din Târgu Frumos și Pașcani alături de cei din comunele limitrofe. Conform deputatului Neculai Rățoi municipiul nostru va primi la următoarea rectificară bugetară aproximativ 1,4 milioane lei, din rezerva Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Cu această sumă Primăria va achita contravaloarea lucrărilor la strada Gâștești și va finaliza lucrările la grădinița Boșteni.

Investiția la strada Gâștești va fi realizată de către societatea Asiri Internațional Piatra Neamț, care a câștigat licitația finalizată în urmă cu o săptămână de zile de Primărie. Suma rezultată în urma licitației este de aproximativ un milion de lei. La grădinița Boșteni banii vor veni pe continuarea lucrărilor. Aici este vorba despre o sumă de aproximativ 400.000 lei.      

  

Cât privește comunele din zona Pașcani din informațiile noastre promisiunile sunt după cum urmează: Tătăruși – drumuri și școli, Cristești – alimentare cu apă, Valea Seacă – școala din Topile și Conțești, Miroslovești – școli, drumuri și puntea peste Moldova, Ciohorăni – stație de epurare, Moțca – grădinița din fața Primăriei și drumul Boureni spre Moțca.

Pentru fiecare comună ar fi fost alocată o finanțare de 500.000 lei.“Aici depinde de primar cum acționează, cât de repede se mișcă să facă licitație acolo unde nu sunt. Timp este, dar trebuie să te implici. Acolo unde nu se vor putea cheltui banii alocați, îi dăm în altă parte. La Moțca sunt cinci miliarde, dar dacă nu reușește să îi cheltuie îi dăm la Tătăruși”, a susținut deputatul Neculai Rățoi. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Grindeanu se laudă cu munca lui Drulă: „Am dat în folosință 32 km de autostradă. Când am preluat ministerul era zero, niciun kilometru”

Redacția

Conferință de presă Pro România, 29 martie 2024 (VIDEO)

Redacția

PSD depune sâmbătă listele pentru primar și Consiliul Local! Patru nume pentru lista de consilieri județeni

Marius Parteni
Încarcă...