Președinta Consiliului de Administrației de la RAGCL Pașcani amenință că își va da demisia, dacă va fi nevoită să accepte să fie șterse din contabilitatea unității debitele prescrise. Dorina Sofian a declarat astăzi în fața consilierii locali că instituția pe care o conduce are o activitate bună anul acesta, iar problemele care o trag în jos sunt de domeniul trecutului.
Dorina Sofian, președinta Consiliului de Administrație, a prezentat astăzi un raport legat de situația financiară economică a regiei. Conform acestei situaţii, RAGCL are la momentul actual datorii de 36.464.512 lei, din care 25.726.513 lei către Ministerul de Finanțe prin neplata ratei din împrumtul BERD și 7.166.298 debite și accesorii către ANAF.
Din același raport rezultă că în 2015, în perioada ianuarie – septembrie, producția unității a fost de 3.221.794 lei iar încasările de 4.002.940 lei. Acest lucru demonstrează că regia a încasat și din debitele din trecut. Pe fondul acestei discuții, Sofian a menționat faptul că există debite prescrise, pentru care sunt și hotărâri judecătorești care ar trebui șterse din contabilitate. Când a auzit că ar trebui să accepte o asemenea măsură, ea a spus: “Nu pot face așa ceva. Din punctul meu de vedere, orice sumă prescrisă este imputabilă. Cine vine cu așa ceva la mine, să aibă în spate referat în care să fie indicat și cel vinovat de la care să fie recuperate sumele”, a susținut Dorin Sofian, care este dispusă să renunțe la funcția pe care o deține.
În contextul acestor discuții, consilierul Vasile Bălău a spus: “Actualul Consiliu Local decontează ceea ce nu s-a făcut în ultimii 10 – 20 de ani. Nu mai putem povesti la infinit despre acestea, rolul nostru este de a ne asuma problema și găsi soluții”.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


