RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Ambulanţa ieșeană a avut o mie de intervenţii în patru zile

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi a înregistrat, în perioada 30 aprilie – 3 mai, nu mai puţin de 981 de intervenţii dintre care 128 au fost doar în noaptea de Înviere. Din numărul total, 73 de solicitări au avut cod roşu, 570 au fost cod galben şi 324 au fost catalogate ca fiind cod verde. Pe lângă cazurile la care echipajele SAJ au intervenit, acestea au fost solicitate pentru efectuarea a 14 transporturi.

 

 

  

“Nu putem spune dacă numărul de cazuri la care am intervenit în noaptea de Înviere este mare sau dacă anul acesta a fost mai solicitant decât anul trecut. Asta pentru că echipajele SAJ sunt mereu ocupate, numărul de intervenţii la care suntem solicitaţi este mereu foarte ridicat”, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtătorul de cuvânt SAJ.

În cele patru zile de sărbătoare, ambulanţele au fost solicitate cel mai mult în cazurile unor ieşiri violente şi bătăi. Acestea au acordat primul ajutor la 111 persoane care s-au ales cu politraumatisme în urma unor agresiuni. Tot în intervalul 30 aprilie – 3 mai au fost şase tentative de suicid şi tot atâtea cazuri de intoxicaţii cu supradoze. Pe locul doi ca număr de solicitări se află persoanele care au apelat serviciul de urgenţă din cauza durerilor abdominale, 91 la număr.

De asemenea, echipajele SAJ au intervenit la 51 de cazuri de dificultăţi respiratorii şi 41 de cazuri psihiatrice. Pe parcursul celor patru zile, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă au anunţat că echipajele au fost solicitate în cazul a zece naşteri şi a trei accidente rutiere. Alte cazuri pentru care s-a apelat serviciul 112 au fost indigestii, stări febrile, fracturi şi viroze. 

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Amănunte despre femeia din județul Iași, care a murit în urma infectării cu flurona

Redacția

Mai multi elevi, internati cu scarlatina. Cele mai multe cazuri sunt la Harlau

Redacția

O asistentă face plângere penală împotriva managerului de la Spitalul CF Paşcani

Redacția
Încarcă...