News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

11 ani de la ultimul referendum de demitere a unui președinte al României. Actorii principali, toţi pensionaţi politic

La un deceniu de la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, actorii politici implicaţi într-un demers care a fragilizat instituţiile statului au ajuns să fie toţi irelevanţi, după ani în care, rând pe rând, au deţinut Puterea.

Principalii actori de la referendum din 2012 FOTO Mediafax / Colaj Adevărul

Principalii actori de la referendum din 2012 FOTO Mediafax / Colaj Adevărul

În urmă cu 11 ani, pe 29 iulie 2012, românii mergeau pentru a doua oară în cinci ani ca să voteze pentru demiterea sau rămânerea în funcţie a lui Traian Băsescu, suspendat din funcţie după o acţiune în forţă a Uniunii Social-Liberale, într-un demers care a arătat fragilitatea instituţiilor, inclusiv într-o democraţie. Până la urmă, după lupte politice duse până la sfârşitul verii, Băsescu a rămas în funcţie. Apoi, fiecare actor politic din prim-planul evenimentelor a avut cariere cu suişuri şi coborâşuri, pentru ca în prezent să ajungă irelevanţi.

  

Personajul principal din vara lui 2012 a fost Traian Băsescu, preşedintele României, inamicul numărul unu al Uniunii Social-Liberale, condusă la acea vreme de Victor Ponta (prim-ministru) şi Crin Antonescu (preşedinte PNL şi pentru o vreme preşedinte interimar). Băsescu a rămas preşedinte încă doi ani, a condus din umbră PMP, a fost senator, apoi a ajuns eurodeputat,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Liga Națiunilor: Elveția, victorie surprinzătoare pe terenul Spaniei (Rezultatele serii)

Redacția

Ciucă, întâlnire cu diaspora română din Egipt. Ce le-a transmis premierul

Redacția

Rusia s-a confruntat cu o perturbare masivă în funcționarea serviciilor și operatorilor de telecomunicații

Redacția
Încarcă...