În fiecare an, pe 21 noiembrie, este marcată Ziua mondială a salutului, iniţiată în anul 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, şi a fost susţinută de personalităţi publice, lideri religioşi, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi de 180 de ţări.
Ziua mondială a salutului a fost sărbătorită pentru prima dată în contextul conflictului, din octombrie 1973, dintre Egipt şi Israel, ea constituind o formă de protest nonviolent la adresa războiului, potrivit www.worldhelloday.org. În lume, forma de salut este influenţată, de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificaţii. Astfel, dacă japonezii se înclină, iar britanicii spun doar “bună ziua” şi îşi dau mâna, în Tibet, este foarte politicos să scoţi limba atunci când întâlneşti pe cineva pentru prima dată, aşa cum arată şi site-ul www.fiicurios.ro., citat de Agerpres.
Dacă francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji, atât la sosire, cât şi la plecare, în Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrăţişezi sau să săruţi. În Botswana, oamenii îşi ating palmele uşor, dar nu le strâng, în timp ce în Cambodgia, se lipesc palmele, ţinându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare. În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut.
Primele atestări ale salutului fac referire la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând îşi acopereau ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar. În vremea romanilor, salutul “Ave Cezar!” era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, întrucât braţul neînarmat simboliza pacea şi prietenia. În epocile cavalerilor, domniţele erau salutate cu reverenţe adânci şi sărutarea mâinii înmănuşate. În zilele noastre, strânsul mâinii este obiceiul care se practică cel mai des când doi oameni se întâlnesc, gestul fiind valabil, uneori şi în cazul femeilor. Îmbrăţişatul şi sărutul sunt preferate de cei care se cunosc mai bine ori nu s-au văzut de mult.
Modul corect de a saluta îl învăţăm din Codul bunelor maniere. Astfel, dacă intrăm într-o încăpere salutăm primii, iar ceilalţi trebuie să ne răspundă. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toţi, iar ei trebuie să salute la rândul lor. În orice împrejurare, un bărbat salută întotdeauna primul o femeie, iar o femeie mai tânără salută întotdeauna prima o femeie mai în vârstă. Este politicos să răspundem oricărui salut, iar strânsul mâinii, la bărbaţi, să se efectueze scurt şi ferm.
În lume sunt vorbite, potrivit etnologilor, peste 6.500 de limbi, astfel că oamenii se salută cu: “Konnichi wa” (japoneză), “Jambo” (swahili), “Ni hao” (chineză), “Bonjour” (franceză), “Ciao” (italiană), “Ahoj” (cehă), “Hej” (daneză), “Şalom” (ebraică), “Saluton” (esperanto), “Hallo” (germană), “Olá” (portugheză), “Zdravstvuitie” (rusă), “Al Salaam a alaykum” (arabă), “Merhaba” (turcă). Totuşi, cel mai popular cuvânt de salut este “Hello”, care este şi formula universală de salut la telefon, scrie Agerpres.