RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Zile caniculare pentru pășcăneni. Medicii avertizează!

După un sezon ploios care a făcut ravagii pentru cultură,  cetățenii sunt acum loviți de o caniculă nemiloasă. Câteva zeci de persoane au fost internate din cauza temperaturilor foarte ridicate din ultima perioadă.

 

Atât Serviciul Ambulatoriu cât și Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Pașcani este solicitat începând de joia trecută, când canicula s-a instalat în zona noastră.

  

Meteorologii avertizează că în următoarele şase zile temperaturile vor ajunge constant până la 36 de grade la umbră. Potrivit specialiştilor, temperatura reală resimţită de organismul uman în astfel de cazuri este de 42 de grade Celsius.

Medicii ne atenționează de faptul că mersul și expunerea la soare pot constitui un efort suplimentar pentru persoanele în vârsta. De aceea, este bine ca vârstnicii să evite deplasările și expunerile la soare între 11-16.30, perioada cea mai călduroasa a zilei fiindcă prin expunerea la soare și la căldură se perturbă mecanismele de menținere a unor cantități de lichide în organism.

Oamenii sunt sfătuiți să folosească moderat aparatele de aer condiționat, pentru a face economie de energie electrică și să nu iasă prea mult din case. În fiecare an, mii de oameni sunt afectați de temperaturile care depășesc uneori și 33 de grade Celsius la umbră. 

Cum ne putem păzi de un accident cerebral pe perioada caniculei:

* Persoanele mai în vârstă care primesc medicație  de tip anticoagulant sau antiagregant, trebuie să o urmeze exact cum a fost prescrisă.

* În plus, dacă pacientul are o boală cronică, trebuie consultat medicul pentru a afla daca anumite medicamente nu reprezintă un factor suplimentar pentru inducerea unor tulburări hemodinamice. 

* Atenție la suplimentele alimentare sau alte medicamente pe care cei cu boli cronice le iau uneori fără recomandarea medicilor.

* Hidratarea este foarte importantă, în perioadele călduroase trebuie suplimentată cantitatea de lichide consumate zilnic – mai mult de doi litri de apă, sucuri sau ceai pe zi.

* Trebuie evitat consumul de alcool.

* Să evităm să stăm în intervale lungi de timp în soare, mai ales în perioadele cele mai călduroase ale zilei. Dacă apar semne sau simptome îngrijoratoare, acestea trebuie semnalate imediat medicului.

* Persoanele în vârsta care efectuează munci agricole se expun unui risc suplimentar dacă muncesc

între orele 11- 16,30 – intervalul cu vulnerabilitatea cea mai mare.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Sfaturile medicului pentru vacanţă. Care sunt zonele indicate, ce locuri trebuie evitate

Redacția

Mai mulţi pensionari vor putea beneficia de medicamente compensate în proporţie de 90% de la 1 iulie

Răzvan Grecu

Orban: Virusul nu iartă pe nimeni, nici pe aceia care nu cred în existența lui. Vom lua orice măsură care se impune

Redacția
Încarcă...