News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Vreme capricioasă în mini-vacanţa de Rusalii. Prognoza meteo

Zile cu temperaturi peste media începutului de vară, dar şi averse, descărcări electrice, vânt şi chiar grindină.

 

Joi, 1 iunie, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 şi 32 de grade. Instabilitatea atmosferică se va manifesta, cu precădere în a doua parte a zilei, prin înnorări temporar accentuate şi intervale cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, şi cu aspect de vijelie, la munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Transilvaniei şi a Moldovei, dar pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Izolat, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi va cădea grindină, anunţă meteorologii.

  

Vineri, 2 iunie, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. În orele după-amiezii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în Oltenia, la munte şi doar izolat în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 23-24 de grade pe litoral şi 29 de grade frecvent in sud si vest, izolat si 30 de grade.

Sâmbătă vremea va fi caldă şi în general instabilă în sud-vestul şi sudul ţării precum şi în zona montană, unde temporar după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi căderi de grindină şi se vor acumula cantităţi mai importante de apă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22-23 de grade pe litoral şi 31 de grade la Oradea.

 Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Atenție la locurile de parcare destinate celor cu dizabilități! Amenzi și acțiuni masive la Iași. Penalizarea minimă: 2.000 lei

Redacția

Cursuri gratuite de calificare pentru șomeri la ALOFM Pașcani

Oana

Vești bune pentru familia care solicită balastarea străzii Gâștești nr. 10

Ema Roman
Încarcă...