RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Victimele din autocarul accidentat la Miroslovesti au iesit din coma, dar au aparut alte probleme grave

Dupa o saptamana, cei doi ucraineni, pasageri in autocarul implicat intr-un cumplit accident la Miroslovesti, au iesit din starea de coma. Medicii neurochirurgi de la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi au spus ca din punct de vedere al creierului, evolutia este buna, dar au aparut probleme serioase la alte organe interne, motiv pentru care prognosticul este rezervat in continuare.

“Ambii pacienti au iesit din starea de coma. Au inceput sa vorbeasca, dar cu dificultate. Din punct de vedere al creierului, evolutia este buna. Din pacate, la unul dintre pacienti a aparut o problema grava la unul dintre organe. A fost supus unor investigatii complexe si se incearca gasirea unui tratament cat mai bun. S-a luat legatura cu medicii de specialitate si se face absolut tot ce este necesar pentru imbunatatirea starii de sanatate a pacientului. Suferinta organului respectiv nu se datoreaza traumatismului suferit in timpul accidentului”, a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvant la spitalul mentionat.

Accidentul a avut loc sambata trecuta in localitatea ieseana Miroslovesti. Un autocar in care se aflau 46 de cetateni straini, care se indrept spre Bucuresti pentru a ajunge pe litoral, in Bulgaria, a fost lovit in partea din fata de un camion ce transporta lemne. In urma impactului, 14 persoane au ajuns la spital, dintre care doua in stare foarte grava.

  

sursa www.bzi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Județul cu mai mulți pensionari decât angajați. În câțiva ani, va fi aceeași situație în toată România

Redacția

Recenzorii de la recensământ, neplătiți nici acum. INS spune că așteaptă aprobarea unei hotărâri de guvern

Oana Cordoneanu

(Video) Două copile fără posibilităţi materiale, echipate pentru şcoală de poliţiştii din Podu Iloaiei

Redacția
Încarcă...