Un kenyan arestat sub suspiciunea de a fi ucis și dezmembrat 42 de femei a evadat din celula sa din Nairobi, a anunțat marți poliția, potrivit DW.
Alături de Collins Jumaisi Khalusha, în vârstă de 33 de ani, au scăpat și alți 12 deținuți.
„Au evadat noaptea trecută, 13 în total, inclusiv suspectul-cheie în cazul crimei din groapa de gunoi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției kenyene, Resila Onyango, pentru agenția de presă AFP.
Khalusha a fost arestat în iulie și a compărut vineri în fața unui tribunal din Nairobi, unde judecătorul a dispus prelungirea detenției sale pentru încă 30 de zile.
Arestarea a avut loc după descoperirea cadavrelor a 10 femei măcelărite, care au fost găsite în saci de plastic la o groapă de gunoi de la o carieră abandonată dintr-o mahala din Nairobi.
„Avem de-a face cu un vampir, un psihopat”, a declarat șeful Direcției de Investigații Criminale, Mohamed Amin, după arestare.
Khalusha a fost acuzat de uciderea a 42 de femei pe parcursul a doi ani, inclusiv a soției sale, care ar fi fost prima victimă.
Poliția a declarat că Khalusha a mărturisit crimele,
» Citește continuarea pe pagina autorului


