News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Trei copii cu vârste cuprinse între trei şi opt ani au ajuns la spital în comă alcoolică

Trei copii cu vârste cuprinse între trei şi opt ani au ajuns la spital miercuri seara, în comă alcoolică, după ce ar fi mâncat vişinele de la o vişinată. Fetiţa în vârstă de 8 ani a fost găsită inconştientă pe stradă, iar fraţii ei au fost găsiţi în locuinţă.

 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu, a declarat pentru News.ro, că miercuri seara, în jurul orei 22.00, o ambulanţă a fost solicitată să intervină în localitatea Avrămeşti, după ce o fetiţă în vârstă de opt ani a fost găsită inconştientă pe o stradă. Cadrele medicale au constatat că fetiţa se afla în comă alcoolică.

  

Ambulanţa a plecat cu copilul spre spitalul din Bârlad, iar în timp ce se afla în drum spre unitatea medicală a mai fost primit un apel la 112 prin care se anunţa că alţi doi copii, fraţi cu fetiţa, ar fi fost găsiţi în aceeaşi stare, în locuinţă.

Două ambulanţe s-au deplasat la casa copiilor şi au constatat că o fetiţă de patru ani şi un băiat de trei ani se aflau de asemenea în comă alcoolică. Ei au fost duşi tot la spitalul din Bârlad. În urma discuţiilor cu familia, cadrele medicale au stabilit că cei mici au ajuns în această stare deoarece ar fi consumat vişinele de la o vişinată.

articolul integral pe www.ziaruldeiasi.ro

 

Related posts

Boala care ucide zilnic 40 de români. Care sunt primele semne care sugerează o problemă

Redacția

Primele 14.000 de doze de vaccin Moderna ajung miercuri în România

Redacția

Crește numărul pacienților la terapie intensivă. O treime din teste au ieșit pozitive în ultimele 24 de ore

Redacția
Încarcă...