Cetățenii și agenții economici sunt invitați să participe la discuțiile pe marginea Strategiei de Dezvoltare a municipiului pentru perioada 2014-2020.
Întâlnirile vor avea loc: marți 21 octombrie – 10.30 – Mediu, infrastructură și dezvoltare urbană, 14.00 Dezvoltare economică și miercuri 22 octombrie –10.00 – Educație, sănătate și incluziune socială.
“În următoarele două zile vor avea loc o serie de întâlniri importante în ceea ce privește Strategia de Dezvoltare a Municipiului Pașcani. Au fost invitate toate compartimentele din Primărie, de asemenea primarul, administratorul public, viceprimarul, dar și cei de la Apavital și Ecosalubritate”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Pașcani.
Aceste discuții vor fi publice și vor avea loc în prezența primarului Dumitru Pantazi, viceprimarului Vasile Axinte și a administratorului public Gică Zanet. Pe lângă ei vor mai fi prezenți și funcționari din cadrul aparatului de specialitate al primarului, dar și reprezentanți ai ApaVital și EcoSalubritate.
Strategia de Dezvoltarea a fost făcută de fima Avensa Consulting din Iași și pentru ea municipalitatea a plătit suma de 60.000 de lei. Din păcate documentul care a fost accesibil publicului larg doar 3 zile pe site-ul oficial al Primăriei este plin de erori și de greșeli, într-unul dintre paragrafe autorii confundând Pașcaniul cu Sighișoara.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}