Căldură a scos pășcănenii din case. Oamenii au profitat de vremea frumoasă și de temperaturile generoase ieșind în Parcul Peștișorul. Municipalitatea a demarat deja o acțiune prin care locurile publice populate de oameni au fost curățate. Un prim pas a fost făcut în acest final de săptămână, când cei de Serviciul de Sere, de la Gospodărie Comunală și beneficiarii ajutorului social au igienizat Parcul.

„În acest weekend, cei de la Gospodărie Comunală au intervenit în Parcul Municipal deoarece a fost vânt și au fost rupte o serie de crengi de la copacii din parc, fiind strânse. Urmează ca de săptămâna viitoare sau maximum în două săptămâni, cei de la Serviciul de Seră să intervină atât în Parcul Municipal cât și pe raza municipiului Pașcani cu motocoasele pentru a reduce cantitatea de iarbă. Vor fi strânse și duse într-o zonă de colectare”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtător de cuvânt al Primăriei Pașcani.
Un alt anunț făcut de purtătorul de cuvânt al instituției privește fântânile arteziene din oraș. Conform acestuia, la începutul lunii Mai, pășcănenii se vor putea bucura de ele, acestea devenind funcționale.
„Legat de fântânile arteziene din municipiul Pașcani, dorim ca în această săptămână să intervenim prin Gospodăria Comunașă și prin beneficiarii 416 să curățăm fântânile pentru a le pregăti de montaj. Când vorbesc de montaj mă refer la pompele de la fântâni ce au fost scoase pe perioada iernii ca să nu înghețe. Ne-am fi dorit să dăm drumul la aceste fântâni până de Paște însă acest lucru nu va fi posibil, motiv pentru care, preconizăm că undeva la începutul lunii Mai vom face și primele probe, apoi le vom da în folosință”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Primăriei.
{jcomments off}


