

Spitalul Clinic de Recuperare din Iași a inaugurat, astăzi, 27 ianuarie, un nou Laborator de Radiologie și Imagistică Medicală, echipat cu un aparat de rezonanță magnetică (IRM) de ultimă generație. Investiția, de aproximativ 2,1 milioane de euro, vine în sprijinul diagnosticării precoce și monitorizării eficiente a pacienților cu diverse afecțiuni, inclusiv cei incluși în Programul Național de Scleroză Multiplă.
Pentru instalarea aparatului a fost construită o platformă specială din beton și o structură ușoară care să asigure funcționalitatea și protecția echipamentului. Noua dotare va susține activitatea mai multor secții, printre care Reumatologie, Neurologie, Ortopedie și ORL, reducând timpii de așteptare și facilitând accesul pacienților la servicii medicale performante.
Primarul Mihai Chirica, prezent la inaugurare, a subliniat că astfel de investiții consolidează poziția spitalului între cele mai moderne unități din țară, oferind pacienților din Iași și regiune cele mai bune condiții de îngrijire.
„Este un nou exemplu despre cum, grație fondurilor proprii ale spitalului, din bugetul local, dar și europene, reușim să facem investiții foarte utile într-un domeniu fundamental: sănătatea. Spitalul de Recuperare, ca și Spitalul «Dr. C. I. Parhon» sunt deja printre cele mai moderne din țară, iar investițiile în aparatură și dotări de top vor continua. Avem o școală performantă și un corp medical de excepție, apreciate în țară și peste hotare, iar prin astfel de investiții oferim pacienților din Iași și din întreaga regiune cele mai bune condiții de îngrijire! Felicitări întregii echipe a Spitalului de Recuperare!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Spitalul de Recuperare are 530 de paturi și deservește peste 4 milioane de locuitori, înregistrând anual peste 50.000 de pacienți.







