RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Sens unic și parcări rezidențiale pe o stradă din Pașcani

Primarul Marius Pintilie a informat cetățenii că începând cu luna septembrie, pe strada Vasile Alecsandri din Pașcani, se va implementa sistemul de parcări rezindențiale.  Tot acolo se va institui sens unic, avizele necesare fiind deja obținute.

„Acolo vrem să implementăm începând cu luna septembrie, sistemul de parcări rezidențiale. Am discutat despre faptul că vrem să facem și sens unic pe strada Vasile Alecsandri, avem toate avizele primite, mai ales de la Poliția Rutieră Iași și odată cu crearea  acestui sens unic, să facem și acele parcări rezidențiale care să fie numerotate și în această toamnă să începem să facem primele atribuiri de contracte pentru parcări rezidențiale, doar pe acea zonă”, a declarat Marius Pintilie.

Primăria speră ca din această toamnă, la Pașcani, să aibă primele atribuiri de contract pentru parcările rezidențiale doar pe zona străzii Vasile Alecsandri, urmând ca mai apoi să ajungă și în alte zone ale municipiului.

Pintilie a mai menționat că administrația a ales această zonă pilot, pentru a identifica eventualele probleme ce pot apărea pe parcurs, astfel încât să fie găsite soluții ce vor ajuta la implementarea acestui proiect.

  

Related posts

Primăria se va ocupa de finalizarea lucrărilor de sistematizare din zona catedralei

Marius Parteni

ADIO concerte în fața Palatului? Vitraliile Turnului cu Ceas s-au fisurat

Redacția

MAE: Belgia a inclus România în zona portocalie

Redacția
Încarcă...